3 secrete care te feresc de vizitele dese la stomatolog. Sfaturile medicilor pentru o dantură impecabilă

3 secrete care te feresc de vizitele dese la stomatolog. Sfaturile medicilor pentru o dantura impecabila

Pentru foarte multe femei, vizita la stomatolog nu este cea mai plăcută experiență, mai ales dacă este determinată de o urgență medicală. O durere de dinți apărută din senin sau o inflamație a gingiei poate provoca dureri insuportabile, de aceea prevenția rămâne cea mai eficientă soluție.

Reguli esențiale pentru o dantură sănătoasă

„Desigur, tratamentele stomatologice la care avem acces astăzi sunt, fără discuție, de înaltă performanță și eficiență, însă nimic nu poate „copia” natura. De aceea, susțin că prevenția este cea mai scurtă cale către sănătatea dinților noștri. Desigur, există factori de natură genetică care pot interveni în procesul nostru de prevenție însă, cu cât identificăm mai rapid o problemă, cu atât reușim să o rezolvăm fără pierderi consistente”, a transmis medicul stomatolog Alin Gabor.

Pe lângă cele trei proceduri stomatologice recomandate la începutul anului, adică un control stomatologic (obligatoriu de realizat de cel puțin două ori pe an), igienizarea dentară profesională și sigilarea dinților, există măsuri pe care le poți lua acasă, pentru a întârzia cât mai mult apariția unei urgențe stomatologice.

„Primul și cel mai important pas este periajul dentar zilnic, de două ori pe zi. Doi! Pe lângă periajul zilnic este obligatorie ața dentară folosită atât dimineața, cât și seara, iar 3, trebuie să închei cu apă de gură, obligatoriu fără alcool”, a explicat expertul.

Ce este controlul dentar periodic

Potrivit medicului Alin Gabor, controlul dentar periodic previne bolile cavității bucale și dezvoltarea acestora. Acesta constă într-o evaluare amănunțită a stării dinților, planificarea și programarea tratamentelor stomatologice care pot crește sănătatea dentară.

„În timpul acestor examinări, medicul dentist efectuează un control complet de sănătate, care include examinarea mucoasei orale, precum și identificarea leziunilor și pregătirea unui program precis care cuprinde tratamentele necesare și suplimentare. În timpul controlului complet al stării de sănătate dentară, pacientului i se oferă, de asemenea, sfaturi stomatologice complete, utile și personalizate. Controalele stomatologice trebuie efectuate în mod regulat, de două ori pe an. Acest interval este ideal pentru că în acest timp nu apar daune permanente, ireversibile, așadar starea dinților este sub control”, a punctat specialistul.

Igienizarea dentară profesională

Igienizarea dentară profesională este realizată doar de medicul stomatolog și cuprinde trei etape: detartrajul dentar, air flow-ul și periajul profesional. Acestea au rolul de a curăța în profunzime dantura și de a îndepărta depunerile de placă bacteriană și de tartru.

„Unele dintre cele mai cunoscute și mai des întâlnite afecțiuni orale sunt caria dentară și boala parodontală. Deși caria dentară afectează dintele și structurile acestuia, iar boala parodontală afectează gingia și țesuturile de susținere, aceste două afecțiuni au mai multe lucruri în comun. În primul rând, ambele afecțiuni pot duce la pierderea dinților atunci când nu sunt tratate la timp și într-un mod corespunzător. Un alt aspect comun al celor două afecțiuni este reprezentat de cauza principală a apariției, și anume: acumulările de placă bacteriană și tartru”, a subliniat dr. Alin Gabor.

Sigilarea dinților este recomandată atât copiilor, cât și adulților

Sigilarea dinților constă în acoperirea cu o substanță performantă a șanțurilor fiziologice ale măselelor, spații în care își fac loc, de cele mai multe ori, cariile:

„Beneficiile sigilării dentare sunt evidente și nu puține. În primul rând, elimină riscul de cariere a dinților, rezistă mulți ani, dacă sigiliul cade poate fi foarte ușor înlocuit, nu este o procedură dureroasă și nici invazivă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…