Vestea care a făcut-o pe Simona Halep să revină urgent în România. Mulți au fost uimiți să o vadă așa agitată

Zvonurile privind revenirea Simonei Halep pe terenul de tenis devin din ce în ce mai intense, și asta datorită ultimelor imagini surprinse cu aceasta. Sportiva a revenit de urgență acasă și s-a reapucat de sală, intensificând pregătirile pentru momentul revenirii în joc.

Ce a făcut-o pe Simona Halep să revină de urgență în țară

Simona Halep se află încă sub incidența suspendării, încă din 7 octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv la un control anti-doping desfășurat la US Open 2022. Între timp, numele româncei a apărut pe lista US Open 2023, dar marcat cu un caracter special („*” – suspendare temporară). Până să revină pe terenul de tenis, gata să cucerească titluri și să crească în clasament, sportiva noastră s-a relaxat în vacanță în Grecia. Aceasta s-a afișat într-un costum de baie roz, semn că nu se ferește să fie și feminină. Ba mai mult, unii fani chiar cred că este posibil ca tenismena să se întâlnească cu un bărbat misterios, mai ales că, acum ceva vreme, a postat și o fotografie în care ține în brațe un buchet imens de trandafiri albi.

Până să se gândească să își refacă viața, Simona Halep preferă să își refacă forma fizică în sala de forță. Potrivit ultimelor informații oferite de marile publicații internaționale, Simona Halep ar putea reveni pe terenul de tenis chiar la următorul US Open, care începe la finalul lunii viitoare. Totuși, varianta mai puțin optimistă prevede ca Simona să mai rămână suspendată încă doi ani.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Simona Halep (@simonahalep)

Ce studii are Simona Halep

Și deși tenisul este viața ei, lucru ce se și vede, câștigând două trofee de Grand Slam – Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019) – și rămânând nu mai puțin de 64 de săptămâni în fruntea clasamentului WTA, constănțeanca nu a neglijat nici școala. A fost elevă la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța, apoi a urmat cursurile Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din orașul natal. A lipsit în primă fază de la examenul de Bacalaureat, fiind plecată în turneu în Asia, dar odată cu a doua încercare, a trecut cu brio examenul maturității, obținând media 8.

Parcursul academic al sportivei nu s-a oprit aici. Simona a urmat și cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. În 2014, sportiva a obținut diploma de licență și a fost premiată în orașul natal. Conducerea universității i-a propus fostului lider WTA ca după retragere să devină profesor în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport. Românca nu a refuzat și le-a promis reprezentanților instituției că se va gândi la oferta lor după ce își va încheia cariera în tenis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…