A pulverizat apă oxigenată pe plantele din ghiveci, iar efectele nu au întârziat să apară. Trucul uimitor care îți salveză florile din casă

A pulverizat apa oxigenata pe plantele din ghiveci, iar efectele nu au intarziat sa apara. Trucul uimitor care iti salveza florile din casa

În orice casă există cu siguranță apă oxigenată. De regulă, aceasta este folosită ca dezinfectant sau pentru a vindeca mici răni și vânătăi. De asemenea, soluția este utilizată în foarte multe tratamente de înfrumusețare, dar și în alte scopuri. Iată ce se întâmplă dacă o pulverizezi pe plante. Efectele sunt de-a dreptul uimitoare !

Ce se întâmplă dacă stropești plantele cu apă oxigenată

Toată lumea a auzit sau a folosit, măcar o dată în viață, apa oxigenată sau peroxidul de hidrogen. Acest lichid incolor, uneori albastru pal, este folosit adesea ca dezinfectant, astfel că este nelipsit din trusele medicale.

De asemenea, apa oxigenată are și alte întrebuințări nebănuite. Spre exemplu, ea poate fi folosită în diverse tratamente cosmetice, dar și în grădinărit. Da, ai auzit bine!

O gospodină și-a stropit plantele din ghiveci și a fost surprinsă de rezultate. Solul florilor era putrezit de la prea multă apă, iar florile uscate. Prin urmare, femeia a decis să scoată plantele din ghivece și să verifice rădăcinile acestora.

Ulterior, a îndepărtat firele moi și astfel au rămas doar cele curate și sănătoase, după care a luat ghivece noi, a pus pământ bun, l-a drenat bine și a plantat florile bolnave.

Apoi, a lăsat plantele câteva ore ca să se usuce bine și a amestecat apă oxigenată cu puțină apă. A pulverizat pe rădăcini, iar florile și-au revenit ca prin minune.

Te-ar mai putea interesa și Trucul cu apă oxigenată pentru plantele pătate. Doar marii grădinari îl știu!

Ce se intampla daca pulverizezi apa oxigenata pe plante
Ce se intampla daca pulverizezi apa oxigenata pe plante

Ce mai poți face cu apa oxigenată

Surprinzător sau nu, apa oxigenată mai poate fi folosită și ca tratament împotriva acneei. Tot ceea ce trebuie să faci este să-ți cureți fața foarte bine cu demachiant și apă.

Apoi, trebuie să tamponezi zona afectată de acnee cu un disc demachiat îmbibat în apă oxigenată. Repetă procedura de câteva ori pe săptămână și afecțiunea va dispărea.

Te-ar mai putea interesa și 3 plante de interior care sunt ideale pentru orice locuință. Au nevoie de puțină lumină și îngrijire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…