Lăsata Secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2023. Tradiții și obiceiuri

Lăsata Secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2023

Postul Adormirii Maicii Domnului este unul dintre cele 4 posturi de peste an. La fel ca postul Sfinților Petru și Pavel, este un post de scurtă durată, care îi ajută pe credincioși să se pregătească pentru una dintre cele mai importante sărbători ortodoxe. Când este Lăsata Secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2023 și ce însemnătate deosebită are această zi.

Ce este Lăsata Secului

De-a lungul unui an calendaristic, sunt 4 mari perioade de post, pe lângă zilele de miercuri și vineri. Sărbătorile înaintea cărora credincișii sunt îndemnați să postească sunt: Paștele, Sfinții Petru și Pavel, Sfânta Marie Mare (Adormirea Maicii Domnului) și Crăciunul. Cel mai lung post este cel al Paștelui, cu o durată de peste 6 săptămâni. Cele mai scurte posturi sunt al Sfinților Petru și Pavel și al Sfintei Marii.

Citește și: Motivul pentru care se ține post miercurea și vinerea. Cum explică de fapt preoții

Înainte de începerea propriu-zisă a perioadei de post, se spune că se lasă sec. Practic, Lăsata Secului este ultima zi în care credincioșii mai pot mânca de dulce. Tradiția spune că în această zi este bine să se facă o masă bogată, cu bucate alese, pentru a marca Lăsata Secului. Cei care postesc se pot bucura în această zi de bucatele de dulce preferate, astfel încât să nu le simtă lipsa în perioada de post.

Obiceiul Lăsatului Secului se leagă și de o serie de tradiții care se respectă în diferite zone ale țării. În Ardeal, la asfințit, se fac focuri purificatoare pe dealuri, pentru a alunga spiritele rele. În Muntenia, femeile tinere fac plăcinte cu brânză și stafide, pe care le oferă soacrelor, pentru ca relația dintre ele să rămână dulce și în perioada postului.

Citește și: Lăsata Secului 2023, semnificație, tradiții și obiceiuri

Ce nu este bine să mănânci de Sfânta Maria
Adormirea Maicii Domnului se sărbătorește pe data de 15 august

Lăsata Secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2023

Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși. Cunoscută și sub numele de Sfânta Marie Mare, aceasta se sărbătorește în fiecare an, pe data de 15 august. Postul Sfintei Marii durează două săptămâni și începe pe data de 1 august. Lăsata Secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului este, așadar, pe 31 iulie.

Anul acesta, Lăsata Secului pică într-o zi de luni. Trebuie însă menționat că dacă pică în zile de miercuri sau de vineri, se lasă sec cu o zi înainte. În ziua în care se sărbătorește Lăsata Secului pentru postul Sfintei Marii, se mai sărbătoresc și:

Citește și: Ce este bine să faci de Lăsata Secului de Crăciun. Tradiții, obiceiuri și superstiții

  • Înaintepraznuirea scoaterii Sfintei Cruci;
  • Sfințirea Bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, din Vlaherne;
  • Sfântul Iosif din Arimateea;
  • Sfinții doisprezece mucenici români.

Cuvântul „sec” din sintagma „Lăsata Secului” este asociat cu „uscat”, adică fără grăsime, de post. În realitate, ideea de post presupune și abstinența de la anumite obiceiuri și păcate. Postul alimentar trebuie să fie însoțit de un post spiritual, pentru a fi complet. Deși nu este lung ca durată, postul Adormirii Maicii Domnului este considerat a fi unul restrictiv și dificil, dacă este ținut ca la carte.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…