Cătălin Botezatu, din nou la spital în Turcia. Prin ce trece designerul, la 4 ani de când a suferit operația de colon

Catalin Botezatu, din nou la spital in Turcia. Prin ce trece designerul, la 4 ani de cand a suferit operatia de colon 1

În aceste zile, Cătălin Botezatu se află în Turcia, dar nu la un resort unde să se relaxeze, ci la o unitate medicală. În anul 2019, celebrul designer a suferit o operație de colon, dar se pare că problemele de sănătate nu s-au încheiat pentru el. Iată ce a mărturisit pe rețelele sociale îndrăgitul creator de modă!

Cătălin Botezatu a ajuns din nou pe mâinile medicilor

De curând, Cătălin Botezatu a pășit în același spital din Turcia, unde în urmă cu patru ani de zile i-a fost descoperit cancerul de colon și i-a fost efectuată operația.

Vizibil emoționat, cunoscutul creator de modă le-a mărturisit fanilor săi că, de două ori pe an, este nevoit să revină în acest loc, pentru analize.

Totodată, designerul a avut și un sfat pentru urmăritorii săi din mediul online, pe care i-a îndrumat să nu-şi neglijeze sănătatea și să facă vizite anuale la medic.

”Am ajuns din nou la spitalul unde m-am tratat de toate problemele mele medicale. Sunt aici alături de Eva Pavel, consilierul meu medical internațional și așa cum îmi place să îi spun, “îngerul meu păzitor”.

Cu Eva Pavel am fost la toate vizitele medicale, analize și operații. Cu Eva am adus din România în Turcia nu zeci, ci sute de pacienți români care din păcate au fost diagnosticați cu tot felul de boli, fără șanse, iar aici au avut șanse.

Fiecare om ar trebui să-și facă de două ori pe an sau măcar o dată pe an un set de analize complete”, a spus Cătălin Botezatu pe rețelele sociale.

Citește și Ce staruri internaționale poartă hainele lui Cătălin Botezatu: “Lista este imensă”. Sfaturi de modă de la celebrul creator VIDEO EXCLUSIV!

Catalin Botezatu 2
Catalin Botezatu

Care este starea de sănătatea a lui Cătălin Botezatu

Din fericire pentru Cătălin Botezatu, el nu a fost singur în experiența lui traumatizantă cu această boală cruntă. Aproape i-a fost Eva Pavel, consilierul medical internațional. De altfel, femeia a mărturisit care este starea de sănătatea a celebrului creator de modă.

“Starea de sănatate a lui Cătălin este foarte bună. În urma analizelor a reieșit că nu mai există nicio problemă de natură oncologică.

Urmează o zi importantă la secția de cardiologie. Cătălin va efectua o angiografie pentru a verifica situația stenturilor montate cu 6 ani în urmă.

De-a lungul ultimilor ani am fost alături de el la fiecare intervenție medicală pe care a avut-o. Mă bucur că pot fi alături de el și în aceste zile pline de emoții, când afectuează analizele medicale recomandate de medici pentru a verifica starea lui de sănătate. El necesită o monitorizare medicală regulată și merge periodic la control”, a declarat Eva Pavel, potrivit click!.

Citește și Cătălin Botezatu lămurește incidentul cu rechinul: “Când să mă întâlnesc acum cu rechinii?” Prin ce trece din cauza fanelor care întrec limitele: “Le-am dat afară din anumite locații publice cu poliția!” VIDEO EXCLUSIV!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…