Care sunt cele mai bune rase de câini pentru copii. Devin imediat prieteni pe viață

Câinii sunt cei mai buni prieteni ai omului, lucru ce nu poate fi contestat. Când patrupezii sunt introduși în familie, aduc cu ei zâmbete și dragoste, și la fel putem spune și despre copilași. Când cei doi se cunosc, apare confuzia, însă traiul împreună poate deveni cu adevărat de poveste, asta dacă este ales cățelul potrivit.

Ce câini se înțeleg cel mai bine cu cei mici

Alegerea unui câine potrivit familiilor cu copii mici este destul de dificilă. Există câteva rase de câini care se potrivesc de minune cu cei mici, fiind foarte prietenoși și calmi în prezența acestora.

Labrador Retriever: este un câine inteligent, iubitor și ușor de dresat, este ideal pentru traiul cu cei mici, este ușor de antrenat, putând deveni și câine-ghid pentru cine are probleme cu vederea.

Beagle: are tendința de a fi răutăcios uneori, însă este foarte potrivit pentru copii, fiind supraprotector. Latră mult, însă poate fi dresat cât să nu mai fie la fel de gălăgios.

Bulldog englez: acest tip de câine este tăcut și blând, loia   l, curajos și iubitor, astfel că cei mici nu au de ce să își facă griji în privința lor. Le va fi cu siguranță un partener potrivit de joacă și un prieten de nădejde.

Bichon Frise: este un câine adorabil de origine franceză, de dimensiuni reduse, ce pare o jucărie adusă la viață. Îi place să se joace întruna și este foarte sufletist.

Collie: în ciuda staturii, acest câine nu prezintă niciun pericol pentru copii. Este foarte inteligent și devine cel mai prun proieten pentru cei mici și chiar și pentru bătrâni, având o capacitate foarte mare de socializare.

Labrador: este ușor de dresat și foarte jucăuș. Este capabil de a ridica și aduce obiecte, este silențios în casă, dar foarte activ afară.

Saint Bernard: acest câine poate fi cea mai bună dădacă pe care o poate alege cineva pentru copii. Este foarte blând cu cei mici, grijuliu, are răbdare și este calm, fiind alegerea perfectă în ceea ce îi privește pe copii.

Boxer american: câinele cu înfățișare fioroasă este, de fapt, un câine jucăuș, un ghid de excepție și un mesager grozav. Este foarte protectiv cu întreaga familie, mai ales cu cei mici, ca un adevărat bodyguard fidel.

Ciobănesc german: adaptabil la toate circumstanțele și condițiile, acest câine este foarte docil, energic, ascultător și se poate juca de dimineață și până seara cu cei mici fără să își piardă energia și răbdarea.

Cocker: un câine foarte sufletist și vesel, nu se plictisește niciodată și este foarte sociabil, mai ales cu copiii.

Pug: este un câine mic, puțin cam leneș, însă foarte drăgăstos și jucăuș cu cei mici. Deși poate fi puțin încăpățânat uneori, poate fi dresat temeinic.

Yorkshire Terrier: un câine care poate fi antrenat corespunzător, este foarte devotat și afectuos cu oamenii la care ține. Are capacitatea de a se abține de la comportamente nepotrivite.

Pomeranian: este un câine mic și pufos, adorabil la prima vedere, iar dacă va fi învățat cum trebuie, va da dovadă de cea mai mare afecțiune și loialitate față de familia sa.

Goldendoodles: combinație între golden retriever și pudel, acest câine poate fi uneori obraznic, însă este inteligent, sociabil și afectuos.

Shih tzu: se poate adapta la conviețuirea în orice mediu, nu face rabat de la gesturi de afecțiune față de cei mici și se integrează în familie foarte rapid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…