Cu ce să stropești trandafirii în luna iulie. Cel mai bun tratament pentru pătarea neagră

Cu ce să stropești trandafirii în luna iulie

Vara trandafirii au nevoie de îngrijire împotriva anumitor boli, cum sunt pătarea neagră și făinarea. Specialiștii spun că aceste două boli atacă plantațiile de trandafir și pot cauza pierderi importante. Au și recomandări pentru cei care își doresc să aibă în continuare tufe sănătoase și cu multe flori.

Ce trebuie să faci vara pentru a feri trandafirii de boli. Tratamentele necesare

Condițiile climatice din ultima vreme au favorizat apariția și dezvoltarea bolilor la trandafiri, precum pătarea neagră și făinarea. Potrivit specialiștilor de la Autoritatea Națională Fitosanitară acestea sunt cele mai periculoase boli la trandafiri. Pentru ambele este necesar să se aplice tratamente preventive și de combatere. Pătarea neagră se instalează de obicei la nivelul inferior al plantei, iar făinarea în partea superioară a tufei de trandafiri, în special pe frunzele mai tinere.

Pentru a combate aceste două boli de vară ale trandafirilor se recomandă tratamente pe bază de fungicide eficiente, scrie agrointel.ro.

Pentru pătarea neagră:

  1. Amistar sau Mirador 250 SC (a doua denumire comercială) în doză de 0,8 – 1 litru la hectar, în funcție de gradul de infecție;
  2. Zoxis 250 SC (Norios 250 SC –  a doua denumire comercială) – 100 ml/100 litri de apă;
  3. Magnicur Fungimat – 6 ml pe litrul de apă pentru plante de talie mică, sub 50 cm, și 4 ml la un litru de apă pentru plantele de talie mare, peste 50 cm.

Vezi și – Cât de des se udă trandafirii vara. Așa se îngrijesc de fapt corect, secretul pentru o grădină extraordinară

Tratamentul cu fungicide pentru făinare este următorul:

  1. Amistar sau Mirador 250 SC – în doză de 0,8 – 1 litru la hectar, în funcție de gradul de infecție;
  2. Flosul – 3 litri la hectar;
  3. Heliosulf – 3 litri la hectar;
  4. Karbique – 5 kg/ha (pauză 1 zi);
  5. Zoxis 250 SC (Norios 250 SC –  a doua denumire comercială) – 100 ml/100 litri de apă;
  6. Serenade Aso – 5 litri la hectar se aplică la BBCH 11-85, pe toayă perioada de vegetație;
  7. Thiovit Jet 80 WG –  4 kilograme la hectar;
  8. Topas 100 EC – 0,5 litri la hectar, maxim două tratamente;

Cum să faci un tratament natural pentru trandafiri

Dacă nu dorești să folosești tratamente chimice, poți stropi trandafirii cu o soluție preparată în casă. Ai nevoie de bicarbonat de sodiu, 10 grame, 30 de ml de ulei vegetal, 25 ml de săpun lichid și patru litri de apă curată. Amestecă toate ingredientele și pune totul într-o sticlă cu pulverizator. Agită sticla bile și stropește trandafirii cu acest amestec o dată la o săptămână.

Vezi și – Ce să pui la rădăcina trandafirilor pentru a înflori de mai multe ori pe an. Trucul e extraordinar, secretul pentru o grădină superbă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…