Kate Middleton, apariție de senzație la a doua încoronare a Regelui Charles. Ținuta ducesei a atras toate privirile

Kate Middleton, apariție de senzație la a doua încoronare a Regelui Charles

Așa cum este tradiția, regele Charles a avut parte de a doua încoronare, în Scoția. La eveniment au luat parte și Kate Middleton cu prințul William. Prințesa de Wales a reușit să atragă atenția tuturor cu ținuta sa. Oamenii au remarcat rapid faptul că viitoarea regină a Marii Britanii nu a purtat o robă la ceremonie.

„Săptămâna Regală” în Scoția. Regele Charles și regina Camilla respectă tradiția

Are loc „Săptămâna Regală” în Scoția, acolo unde regele Charles și regina Camilla au avut parte de a doua încoronare. În fiecare an monarhul petrece o săptămână pe tărâmurile scoțiene. Astfel, pe data de 5 iulie a avut loc a doua încoronare a regelui Charles, la Edinburgh. Kate Middleton și prințul William au fost și ei prezenți la ceremonie.

În cadrul evenimentului din Scoția, i-au fost înmânate regelui Charles distincțiile Scoției, bijuteriile coroanei țării. Coroana, sceptrul și sabia de stat au fost folosite ca însemne de încoronare pentru Maria, Regina Scoției, Iacob al VI-lea, Charles I și Charles al II-lea.

Vezi și – Ce conține coroana istorică purtată de regele Charles la încoronare. Cuprinde sute de bijuterii și pietre prețioase, dar și un simbol special

Cum a apărut Kate Middleton la a doua încoronare a regelui Charles

Prințesa de Wales a ajuns la Catedrala St Giles din Edinburgh purtând o rochie-palton de la brand-ul Catherine Walker. A accesorizat ținuta cu o pălărie Philip Treacy și un colier de pierle cu patru rânduri, din colecția reginei Elisabeta a II-a.

Mulți dintre cei care au urmărit ceremonia s-au întrebat de ce nu a fost îmbrăcată în haine precum soțul ei sau regele și regina. Prințul William, regele Charles și regina Camilla fac parte din „Order of the Thistle”, cel mai mare ordin cavaleresc din Scoția.

Regele Charles este suveran al Ordinului, iar numirile făcute în cadrul Ordinului sunt în întregime un dar personal al acestuia, în semn de recunoaștere a bărbaților și femeilor scoțiene care au deținut funcții publice sau au contribuit în mod semnificativ la bunăstarea națională. Kate nu face parte din acest ordin. Astfel ea nu a avut dreptul să poarte o robă de ceremonie la eveniment.

Vă reamintim că în Marea Britanie evenimentul de încoronare a avut loc la începutul lunii mai. Evenimentul a fost unul cu mare fast, difuzat în direct de multe televiziuni și urmărit de milioane de oameni.

Vezi și – Motivul pentru care Kate Middleton nu va purta niciodată cea mai scumpă bijuterie regală. Detalii din culisele Casei Regale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…