Ce au pățit Adela Popescu și Radu Vâlcan în vacanța din Bali. Vedeta TV nu s-a ferit să pună imaginile pe internet

Adela Popescu și soțul ei, Radu Vâlcan, sunt într-o fascinantă vacanță în Bali, alături de cei trei copii ai lor. Nu este pentru prima dată când celebrul cuplu își petrece vacanța acolo, însă, de această dată, au fost la un pas de a rămâne pe străzi. Iată ce s-a întâmplat!

Vacanța în Bali, nelipsită de întâmplări tragi-comice

Adela Popescu și Radu Vâlcan se află de aproape o lună în Bali, hotărâți să viziteze cât mai multe locuri din exotica destinație. Cuplul de vedete, alături de cei trei băieți ai lor, au fost, însă, la un pas de a dormi sub cerul înstelat, și asta din cauza unei neatenții. Mai exact, cei doi și-au uitat cheile de la cazare în cameră.

Dezvăluirea a fost făcută chiar de Adela, care a postat pe Instagram mai multe clipuri amuzante cu soțul său, în timp ce acesta încerca să intre în cameră pe geam pentru a recupera cheile. Între timp, partenera sa și cei mici așteptau cuminți în fața ușii. După un timp, prezentatorul a reușit să deschisă ușa, iar Adela l-a numit „Eroul nostru”.

Înainte de a pleca în bine meritata vacanță în Bali, Adela Popescu le-a mărturisit urmăritorilor săi că abia aștepta să ajungă în destinația pe care nu doar o dată au ales-o. De această dată, însă, au plecat și cu copiii, dezvăluind că, de fiecare dată când cei 5 pleacă în concediu, ajung să doarmă cu toții îmbrățișați, în același pat.

„Nu știu dacă v-am spus, dar mâine plecăm în vacanță. Abia aștept să stau clipă de clipă, respirație de respirație, clipit de clipit si… sforăit de sforăit cu toți băieții mei. Pentru că indiferent de numărul camerelor, sfârșim toți cinci într-un pat precum sarmalele bine umplute într-o oala de lut la cuptor. Superbă comparație. Mă culc, la revedere!”, a scris Adela Popescu în mediul online, cu o zi înainte de plecarea în vacanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…