Ce notă a luat Mircea Badea la BAC. Prezentatorul a avut un șoc, atunci când a văzut rezultatul

Ce nota a luat Mircea Badea la BAC. Prezentatorul a avut un soc, atunci cand a vazut rezultatul

BAC-ul a dat multe bătăi de cap unor vedete de la noi. Unele nu l-au promovat, în timp ce altele nici nu s-au prezentat să susțină examenul. Mircea Badea a avut mari emoții și a fost șocat când a văzut nota obținută. ”Am crezut că era o greșeală”, a spus acesta. Ce medie a avut prezentatorul la Bacalaureat.

Nota primită de Mircea Badea la BAC

Mircea Badea a susținut examenul maturității cu mai mulț ani în urmă, însă nici acum nu a uitat acea experiență. Deși era sigur pe el și convins că va lua note mari, prezentatorul a avut un șoc când a primit rezultatul și a făcut contestație. Dar ce notă a luat Mircea Badea la BAC?

Realizatorul tv a absolvit Colegiul Naţional de Informatică “Tudor Vianu”. El a susținut examenul de Bacalaureat în anul 1993, dar nu a uitat nici acum prin ce a trecut atunci. A susținut probe la Educație Fizică și a luat nota 10, dar și la Filosofie, materie la care a luat nota 7, însă a făcut contestație fiind sigur că este vorba despre o greșeală.

Dar a fost și mai dezamăgit după afișarea rezultatelor la contestație, pentru că  ajuns la nota 6. În final, Mircea Badea a promovat BAC-ul cu media 8,99, dar își amintește și acum de acea experiență.

”Am dat examenul de Bacalaureat la vreo cinci materii. Am dat la sport, am luat 10. Am dat la limba română și așa mai departe. Și, intelectual ce eram în mintea mea, am dat și la filosofie. Eram zece cu toții. Unii copiau, dar mie mi s-au părut subiectele ușoare. Eram pe relax. Am zis că este sub demnitatea mea să copiez. M-am dus să văd rezultatele și, la filosofie, luasem… 7. Am crezut că este o greșeală. Am făcut contestație. Eu credeam că este o lucrare de nota 10. A venit rezultatul… am luat 6. Puteam să nu iau Bacalaureatul practic. Eram la limită”, a povestit Mircea Badea la Antena 3 CNN.

Andreea Bălan, note mari la BAC

Andreea Bălan are o carieră de succes în lumea muzicii și a televiziunii, dar se mândrește și cu faptul că a fost o elevă cu rezultate deosebite la învățătură, deși se împărțea între scenă și școală. Ea a absolvit cursurile Liceului ”Ion Luca Caragiale” din București, iar în 2003 a susținut examenul de Bacalaureat, la care s-a descurcat de minune.

Jurata de la ”Te cunosc de undeva” a obținut nota 8,75 la Limba Română – scris, Engleză 9, Chimie 9,40 și Matematică 9,10. Apoi, ea a ales să urmeze cursurile Facutății de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…