Ce limbă vorbea Iisus, de fapt. Papa Francisc a spus adevărul 

Pelerinajul Papei în Orientul Mijlociu a fost o ocazie de a discuta cu prim-ministrul Israelului. Printre altele, cei doi au avut un dezacord privind ce limbă vorbea Iisus.

La această întâlnire la Ierusalim, Benjamin Netanyahu i-a spus Papei: „Iisus a fost aici, pe acest pământ. Vorbea ebraică”, în încercarea de a evidenția legăturile puternice dintre iudaism și creștinism. La care Papa zâmbitor l-a corectat: „Aramaică. Vorbea aramaică, dar știa ebraică.”

Majoritatea istoricilor acceptă că Iisus a existat, deși despre evenimentele vieții sale nu sunt toate datele concrete.

Dr. Sebastian Brock, cititor emerit în aramaică la Universitatea Oxford, a declarat pentru BBC News că ambii lideri au dreptate.

Ebraica era limba savanților și a scripturilor, în timp ce Iisus ar fi folosit limba aramaică pentru conversațiile sale de zi cu zi, a explicat el.

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că Iisus vorbea aramaica în Biblie, care era și limba predominantă folosită de Mel Gibson în filmul său, The Passion.

Latina și greaca, limbi vorbite în timpul lui Iisus

Oamenii vorbeau și latină, și greacă în timpul lui Iisus, în timp ce araba a ajuns mai târziu în Palestina.

Jonathan Katz, lector la Universitatea Oxford, nu crede că iIsus – fiul unui dulgher din Galileea – ar fi cunoscut mai mult decât câteva cuvinte în latină. Limba era vorbită în mare măsură de soldații romani și era limba legală.

Este puțin mai probabil ca Iisus să fie mai familiarizat cu greaca, care a fost folosită de administratorii din Imperiul Roman. Dar din nou, doctorul Katz nu crede că Isus ar fi vorbit fluent, potrivit Daily Mail.

Potrivit istoricului evreu Josephus, greaca era rar vorbită în Israelul secolului I și că era extrem de rar ca un evreu să cunoască greacă. Este puțin probabil ca Iisus să fi putut scrie în orice limbă, a mai spus Dr. Brock.

Cu toate acestea, există o relatare despre Hristos, în Evanghelia lui Ioan. Dar relatarea evenimentelor nu stipulează ce limbă folosea Iisus sau dacă știa să scrie.

Evangheliile, sunt sursa a tot ce știm despre Iisus

Potrivit Wikipedia, cele patru evanghelii canonice ale lui Matei, Marcu, Luca și Ioan sunt principalele texte sursă care discută despre Iisus. La acestea se adaugă celelalte cărți ale Noului Testament. Principalele evenimente din viața lui care ne sunt cunoscute și care i-au conturat imaginea în creștinism sunt relatate în Biblie și este vorba despre Nașterea, Minunile săvârșite, Crucificarea și Învierea. Dar sunt importante, de asemenea, învățăturile și retorica discursului său.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…