Noua meserie pe care Diana, fosta soție a lui Răzvan Simion, a ales să o practice la 45 de ani. “Ăsta este doar începutul acestui drum”

Fosta soție a lui Răzvan Simion

Diana Simion Biță, fosta soție a lui Răzvan Simion, i-a surprins pe internauți. La vârsta de 45 de ani a terminat încă o facultate și este foarte fericită cu rezultatele sale. Nota de absolvire este una foarte mare, iar pe rețelele de socializare a primit numai felicitări.

Fosta soție a lui Răzvan Simion, absolventă a Facultății de Psihologie: „Am muncit enorm în acești trei ani”

Diana Simion Biță a absolvit Facultatea de Psihologie cu media 9,90. Astfel, acum este psiholog. A demonstrat că orice dorință ai avea ea poate deveni realitate, indiferent de vârstă. Ea a ținut să le mulțumească tuturor celor care au susținut-o și au crezut în ea.

„Cel mai frumos cadou de ziua mea pe care mi l-am oferit vreodată este absolvirea facultății de psihologie cu media 9,90. Astăzi, una dintre dorințele care m-au însoțit constant de-a lungul vieții mele, cum te însoțește prin viață un bun prieten, pe care îl simți lângă tine chiar și atunci când nu este acolo, a devenit realitate. Am muncit enorm în acești trei ani, dar am și crescut pe măsură, și sunt mândră nu numai pentru realizările mele, ci și pentru că pot spune asta fără să mă simt ridicol, cum m-aș fi simțit în trecut”, a scris Diana pe pagina ei de Facebook.

Vezi și – Ce schimbare de look și-a făcut fiica lui Răzvan Simion. Fanii au reacționat imediat: “Ești minunată”

Diana Simion Biță, mesaj pentru actualul ei soț: „E sprijinul, ancora și busola mea”

Diana a ținut să îi mulțumească în special soțului său pe care îl consideră sprijin, ancoră și busolă, deoarece a fost alături de ea și a ajutat-o. A trecut mai ușor astfel prin provocările facultății. Cele mai multe mulțumiri le-a spus pentru copiii săi care au avut răbdare și înțelegere pentru mama lor studentă.

„Și cred că cele mai multe mulțumiri le merită copiii mei, care au avut răbdare și înțelegere pentru mama lor studentă, mai ales în acest an în care amândoi trec prin cele mai grele provocări, examenul de capacitate și bacalaureatul, dar și soțul meu, care este sprijinul, ancora și busola mea clipă de clipă.N-a fost ușor, și ăsta este doar începutul acestui drum, dar aș face asta de o mie de ori fără să clipesc, dacă ar trebui s-o iau de la capăt”, a mai scris Diana Simion Biță.

Diana și Răzvan Simion au fost căsătoriți vreme de 15 ani. Cei doi au împreună doi copii, pe Ianca și pe Tudor. În prezent, Răzvan Simion formează un cuplu cu Daliana Răducan. Anul trecut, Diana Simion s-a recăsătorit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…