Ce trebuie să faci neapărat dacă ai alergie la puful de plop. Asta te va ajuta enorm

Ce trebuie să faci neapărat dacă ai alergie la puful de plop. Asta te va ajuta enorm

Puful de plop este prezent peste tot în această perioadă a anului. Pentru cei care suferă de rinită alergică, poate fi un adevărat coșmar să iasă pe stradă atunci când își face apariția acest puf alergen. Ce trebuie să faci dacă ai alergie la puful de plop, pentru a te proteja. Sfaturi prețioase de la specialiști.

Semne că ai alergie la puful de plop

Alergiile respiratorii reprezintă o problemă supărătoare pentru mulți oameni. Printre factorii alergeni cei mai cunoscuți se numără și puful de plop, care începe să își facă apriția odată cu finalul primăverii și începutul verii. Polenul acestui arbore este, de fapt, cel care cauzează alergiile, fiind asociat cu o serie de simptome specifice.

Citește și: Plante otrăvitoare din grădină. Au o frumusețe aparte, nici nu ai bănui că sunt toxice. Trebuie să scapi imediat de ele

Strănutul, ochii roșii și inflamați, congestia nazală și gâtul iritat sunt câteva dintre semnele cele mai evidente ale alergiilor respiratorii, potrivit specialiștilor. Dat fiind că în această perioadă înfloresc și multe tipuri de flori, este dificil de identificat dacă ai alergie la polenul de plop sau la alt tip de polen.

„În intervalul de timp în care observăm de obicei puful de plopi, înflorește cea mai mare parte a ierburilor care generează polenul alergic. Orice specie are partea sa de vină”, explică Dr. Jeffrey Demain, director a Centrului de Astm, Alergologie și Imunologie din Alaska, SUA.

Citește și: Plante care alungă țânțarii. Sunt perfecte pentru balcon sau grădină, îți vor fi un aliat de bază împotriva acestor insecte

Ce să faci dacă te confrunți cu o astfel de alergie

Alergiile respiratorii pot provoca o supra-solicitare a sistemului imunitar, după cum explică specialiștii. Pe lângă unele tratamente specifice, pe care le poate recomanda medicul alergolog, sunt câteva modalități de a ne proteja împotriva factorilor alergeni. Iată câteva sugestii în acest sens!

Citește și: Legume care nu se plantează împreună. Riști să îți strici toată recolta dacă faci asta

  • Poartă o mască de protecție atunci când ieși pe stradă, mai ales în zonele în care este mult puf de plop. Bariera fizică rămâne cea mai eficientă formă de protecție.
  • Spală mâinile și fața, imediat ce ai ajuns acasă.
  • Pune la spălat hainele pe care le-ai purtat afară.
  • Fă analize pentru a afla la ce tip de polen ești alergic și a ști de ce să te ferești.
  • Ține geamurile închise atunci când vântul împrăștie polenul.
  • Folosește un aspirator cu filtre HEPA atunci când faci curățenie.
  • Investește într-un purificator de aer pentru locuință.
  • Mergi la medicul alergolog, pentru a-ți prescrie antihistaminice eficiente pentru tipul de alergie de care suferi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…