Soțul mă înșală cu vecina. Am descoperit întâmplător mesajele. Sunt în stare de șoc, el îmi spunea că nu o suportă

Soțul mă înșală cu vecina

Am 38 de ani și sunt căsătorită de patru ani. Recent am suferit un șoc când am descoperit că soțul mă înșală cu vecina. Nu mi-aș fi imaginat niciodată una ca asta, din moment ce el îmi spunea mereu că nu o suportă. Ba, mai mult, nu-mi permitea să stau de vorbă cu ea prea mult.

Suntem căsătoriți de 4 ani

Mereu îmi spunea că îi e foarte antipatică. Mereu critica felul în care arată, în care se îmbracă, îmi spunea că nu are nimic feminin, că arată ca un bărbat. Mai mult, îmi spunea că are un caracter foarte urît, de țață și că nu vrea să îmi petrec prea mult timp cu ea pentru că nu e o companie bună.

Inițial mă deranja faptul că-mi dă astfel de directive. Dar pe urmă m-am gândit că, de fapt, nu am nimic în comun cu femeia asta, așa că nu are rost să întrețin un conflict în familie, daor ca să-mi înfrunt soțul.

Soțul mă înșală cu vecina

Eu chiar l–am crezut când îmi ținea toate acele teorii despre Monica, vecina noastră. Ea e mai tânără decât mine cu șase ani.

Într-una din zilele trecute soțul și-a lăsat telefonul pe masă și a ieșit în curtea blocului. A primit întâi o notificare, dar nu l-am băgat în seamă pentru că nu mă uit niciodată la telefonul lui. Dar el întârzia afară, iar notificările au început să se amplifice. La un moment dat era deranjant, cât de multe mesaje primea și l-am luat să văd ce mesaje sunt, de ce sunt atât de multe. Am avut un șoc să văd că era de la Monica. Am aflat toată povestea lor din acele mesaje. Au o relație de mai bine de șase luni. Se întâlnesc în lipsa mea, când sunt la muncă. Uneori și când iese după țigări trece pe la ea. Acum era disperată că îl aștepată și nu știa de ce nu mai vine. Era panicată că urma să sosească și soțul ei acasă.

Nu știu cum să  reacționez

Nici nu am știut ce să fac. Să îi răspund eu, să o sun, să aștept, am intrat în stare de șoc, pur și simplu. Am lăsat telefonul acolo și am coborât și eu după el, să văd de ce nu mai vine în casă. Dar nu l-am găsit. A venit după vreo 20 de minute. Mi-a spus că a stat pe o bancă în curtea blocului cu unul dintre vecinii noștri, după care s-a dus la chioșc să-și ia o bere. Încă nu l-am confruntat. Nu știu cum să o fac.

Acum mă tot întreabă ce am, de ce sunt supărată. Îi tot spun că mă doare capul. Dar au trecut două zile de când am aflat că soțul mă înșală cu vecina și încă nu-mi pot reveni. Încă nu știu dacă să-i spun ceva, sau ce să-i spun. Dacă să stau de vorbă cu vecina sau nu. Să-l urmăresc și să-i surprind în flagrant sau să aștept că poate o să se termine de la sine. Sunt complet confuză și nu știu cum să fac să am dovada infidelității lui, la un eventual divorț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…