Când se căsătoresc Smiley și Gina Pistol. Au anunțat luna și locul unde fac nunta: “E pe gustul nostru”

Când se căsătoresc Smiley și Gina Pistol

Simley și Gina Pistol au anunțat recent că se căsătoresc. Cei doi au oferit detalii importante despre marele eveniment. Iată când își vor uni destinele, dar și ce locație au ales pentru nuntă.

Când se căsătoresc Smiley și Gina Pistol

Într-un video presărat cu momente emoționante și chiar lacrimi, publicat ieri, cele două celebrități au anunțat că își vor uni destinele. Locația aleasă pentru a face acest anunț a fost aceeași cu cea din momentul în care au spus lumii întregi că vor deveni părinți. Este vorba de „banca mărturisirilor”, așa cum au denumit cei doi banca din curtea casei lor.

„Este firesc să primiţi vestea aceasta de la noi, înainte să citiţi în presă sau să o auziţi de la alţii. Dacă tot există această bancă în curtea casei noastre pe care ne-am aşezat acum 2 ani şi jumătate şi am anunţat că vom fi părinţi, ne-am gândit să o folosim din nou şi când vă spunem că vom deveni soţ şi soţie, pentru că este un moment la fel de important pentru noi pe care ne dorim să-l împărţim cu voi”, a spus Smiley.

În video, cuplul a dezvăluit și care este povestea inelului, care au fost reacțiile apropiaților la auzul veștii, cum a contribuit micuța Josephine la cererea în căsătorie și ce fel de nuntă își doresc. Smiley și Gina au povestit cum își propun să-și trăiască viața de familie sau cum își doresc să fie peste 10, 20 sau 30 de ani.

De asemenea, cuplul a dezvăluit și faptul că au trimis deja invitațiile, dar și când va avea loc marele eveniment.

„Noi deja am trimis invitațiile la nuntă, este un eveniment pe care noi nu-l ținem secret și ne-am dori să aflați de la noi detaliile acestei căsătorii. Nunta este luna viitoare. Suntem pe pregătiri, pe detalii”, a spus Smiley, dezvăluind totodată și care este numărul de persoane invitate.

„Sunt 200-300 de persoane, cam așa. Irina Voinea se ocupă de costumul meu, Gina înțeleg că și-a făcut rochia de mireasă…”, a adăugat artistul, fiind completat imediat de iubita lui.

„O să am două rochii”, a spus Gina Pistol.

Cel mai dificil moment pe care l-au întâmpinat

În ceea ce privește locația, cei doi nu au dorit să dezvăluie numele, dar au mărturisit că este un loc fără pretenții și aproape de sufletul lor.

„Nu e ceva cu pretenții, este într-un loc frumos, care ne place nouă, care e pe gustul nostru”

Și cum pregătirile unui astfel de eveniment sunt pline de provocări, Smiley și Gina Pistol au dezvăluit și care a fost cel mai dificil moment.

„Cel mai greu lucru a fost să așezăm oamenii la mese”, spun cei doi, dând asigurări că nu se va fura mireasa și că nu își doresc acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…