Cu ce să ungi carnea de pui înainte de a o pune pe grătar. Așa nu va ieși uscată, va fi suculentă și cu o aromă intensă

Cu ce să ungi carnea de pui înainte de a o pune pe grătar

Carnea de pui este printre preferatele multor oameni. Se prepară destul de ușor și este și accesibilă din punct de vedere al prețului. De asemenea, poate fi consumată și de persoanele care au o dietă cu puține grăsimi. Pentru a te asigura că nu va ieși uscată, e nevoie să faci ceva înainte de a o pune pe grătar sau la cuptor. Astfel va avea o aromă deosebită și va ieși fragedă.

Cum să pregătești carnea de pui în funcție de rețetă

Pui picant

Dacă dorești să pregătești o rețetă de pui picant, indiferent dacă va fi la grătar sau la cuptor, ține cont de următorul truc. Pregătește un amestec de trei linguri de boia de ardei dulce, o linguriță de boia de ardei iute, o linguriță de praf de usturoi, două lingurițe de oregano și, în funcție de preferințe, o linguriță de piper negru sau alb. Astfel la final vei obține carne fragedă și foarte gustoasă.

Pui la cuptor

Îți dorești să pregătești pui la cuptor? Este una dintre cele mai simple și folosite metode de a pregăti carnea de pui. Ai nevoie de o cantitate foarte mică de ulei. Având în vedere că se va găti într-un spațiu închis, carnea va fi aromată datorită condimentelor.

O rețetă foarte simplă de pui la cuptor presupune adăugarea a două feluri diferite de muștar, Maille Dijon și Maille Ancienne, dar și cimbru proaspăt și praf de usturoi.

Atunci când însă prepari un pui întreg la cuptor, presară și praf de paprika peste carne. Aceasta va accentua culoarea rumenile a pieliței puiului și va oferi și o aromă deosebită. Alte condimente pe care le poți folosi: mentă, rozmarin, salvie sau cimbru.

Pui la grătar

Pentru a prepara pui la grătar este nevoie să marinezi carnea înainte. Las-o pentru una, două ore în frigider într-un amestec de condimente. Poți folosi o ceapă tocată, sare, piper, busuioc, mărar și pătrunjel. De asemenea, poți adăuga și bucăți de usturoi tăiate rondele sau poți folosi praf de usturoi. Adaugă câteva linguri de ulei, puțin încât să ungi bucățile de pui. Lasă totul într-un castron la rece.

Vezi și – De ce nu trebuie să îndepărtezi pielea de pe carnea de pui. Greșeala pe care o fac multe persoane

Cum poți să reîncălzești carnea de pui

Dacă ți-a rămas o cantitate mai mare de carne de pui, încălzește-o la cuptor, la 175-200 de grade. Pune carnea de pui într-o tavă, adaugă o cantitate mică de apă și acoperă tava cu folie de aluminiu. Apoi, lasă carnea de pui să se încălzească timp de aproximativ 20-30 de minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…