Ce ”poreclă” a căpătat Adrian Nartea, după ce a mers în vizită la socri, la Suceava: ”Cred că am impresionat tot satul!” VIDEO EXCLUSIV

Ce poreclă a căpătat Adrian Nartea, după ce a mers în vizită la socri, la Suceava

Adrian Nartea și Alina Ferinceac trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, bucurându-se, în același timp, de două minuni, Mara și Petra. Actorul și-a amintit de prima întâlnire pe care a avut-o cu părinții alesei sale, dar și de momentele în care i-a impresionat până și pe vecini. Acesta ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, că a primit și o poreclă interesantă după ce a mers la Suceava.

Adrian Nartea: “Cred că am impresionat tot satul sau toată Suceava”

În 2021, tatăl partenerei actorului se stingea din viață. Cu toate acestea, Adrian Nartea își aduce cu bucurie aminte de prima întâlnire pe care a avut-o cu socrul său. Acesta ne-a mărturisit că bărbatul a reușit să îl bage în sperieți, însă totul s-a sfârșit cu bine:

“Îmi aduc aminte prima întâlnire cu socrul. A fost una interesantă, nu pot să o zic. (râde) Soacra m-a plăcut din prima. Mă știa de la televizor, Alina îi mai povestise de mine. Prima vizită la Suceava a fost după un an de relație, ceva în genul acesta, nu a fost așa, imediat. M-a speriat prima dată. (n.r. socrul) Dar m-am gândit că este la Suceava, este departe de București. Acum s-au liniștit apele, oricum. Socrul nu mai este, dar se liniștiseră imediat, atunci, pe loc. Nu a fost nimic rău intenționat, dar pur și simplu stilurile erau diferite.”

Citește și: Motivul pentru care Adrian Nartea și soția lui nu și-au dorit o bonă pentru fetițe: “E prea departe de noi gândul” VIDEO EXCLUSIV

Ce poreclă a primit

Adrian Nartea nu uită de stilul de viață pe care îl are nici atunci când pleacă din București. Totuși, el nu se aștepta ca vecinii socrilor săi să îl privească atunci când se antrenează. Actorul a căpătat și o poreclă amuzantă, după ce a impresionat pe toată lumea:

“O să zic o chestie foarte drăguță. Eram la Suceava, la socrii acasă. Îmi făceam și antrenamentele. Alergam pe acolo. După ce ne-am întors la București, soacra mea a vorbit cu Alina la telefon și i-a zis ce ziceau vecinii când mă vedeau: “Băiatul cu pielea fină care aleargă!”. Cumva, i-am impresionat într-un fel. Cred că am impresionat tot satul sau toată Suceava. Acolo este o altfel de percepție și e foarte faină. Cred că aș putea să candidez să fiu primar. Dar nu cred că aș putea, e prea complicat. Să merg în politică și să mă apuc de gâtit după. (râde)”

Citește și: Ce a pățit Adrian Nartea, când un fan a cerut să facă o poză cu el: “Eram doar cu prosopul” VIDEO EXCLUSIV

Ce au simțit socrii lui

De asemenea, chiar dacă se bucură de foarte multe fane și are un succes răsunător, socrii săi nu și-au făcut niciodată griji cu privire la cum o să fie tratată fiica lor. Adrian Nartea ne-a explicat că, încă de prima oară, aceștia și-au dat seama ce fel de om este:

“M-au văzut și avantajul socrilor mei este că au un fler și un simț la oameni, indiferent. De obicei, oamenii care nu stau într-un loc mare au un simț foarte organic cu alte persoane. Chestia asta a fost la bază de la început. Niciodată nu s-au gândit la treaba aceasta. (n.r. că are mai multe relații sau că o să le facă fiica să sufere) M-au simțit, și-au dat seama și nici măcar nu a trebuit să zic nimic. Au un simț al oamenilor, e altfel conexiunea.”

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…