Cât timp se spune „Hristos a Înviat!”. Ce spune Biserica Ortodoxă

Cât timp se spune „Hristos a Înviat!”

Creștinii ortodocși de pretutindeni sărbătoresc duminică, 16 aprilie, Învierea Domnului. Începând din această zi, credincioșii se salută cu „Hristos a Înviat!” și răspund cu „Adevărat a Înviat!”, potrivit tradiției. Cât timp se spune „Hristos a Înviat!” și cu ce se înlocuiește acest salut ulterior.

Toți credincioșii trebuie să știe: cât timp se spune „Hristos a Înviat!”

„Hristos a Înviat!” și „Adevărat a Înviat!” sunt saluturile tradiționale în zilele de Paște, dar și după, precum și cuvintele rostite de români atunci când ciocnesc ouă de Paște. După slujba de Înviere, care a avut loc sâmbătă noaptea, preotul a salutat credincioșii cu „Hristos a Înviat!”, iar începând din acel moment, creștinii folosesc acest salut.

Citește și: Obiceiul interzis în prima zi de Paște. Ce nu e bine sub nicio formă să faci

Deși oamenii obișnuiesc să se salute astfel doar în zilele de Paște, reprezentanții bisericii spun că acest salut poate fi folosit mult mai mult timp. Mai exact, timp de 40 de zile după Paște, adică până la Înălțare. După ce trec cele 40 de zile de după Înviere, creștinii se salută cu „Hristos S-a Înălțat!” și răspund cu „Adevărat S-a Înălțat!”.

Timp de 10 zile, mai exact până la Rusalii (sau până la Cincizecime), creștinii ortodocși folosesc salutul cu „Hristos S-a Înălțat!”/ „Adevărat S-a Înălțat!”. Deși aceste tipuri de salut nu sunt folosite atât de multe zile de către credincioși, ele se păstrează în continuare în biserică, unde preotul continuă să salute în acest fel enoriașii la începutul și la sfârșitul slujbei, potrivit tradiției.

Citește și: Cum se ciocnesc ouăle în prima, a doua și a treia zi de Paște. Există trei reguli, potrivit tradiției. Mulți români nu știu

Salutul „Hristos a Înviat!” are o semnificație profundă

Deși nu se știe exact momentul în care a început să fie folosit acest salut în rândul creștinilor, semnificația lui este una cu totul aparte, după cum au explicat în trecut înalte fețe bisericești.

„Acest salut este o mărturisire de credinţă. Nu e un simplu salut, ci mărturisim că suntem creştini şi suntem fii ai Mântuitorului Iisus Hristos.”, a spus într-o cuvântare, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.

Citește și: Rugăciune de Paște. Cuvintele puternice pe care e bine să le rostești

„(N.r. Salutul) surprinde o realitate consumată în anul 33, când femeile mironosiţe care au mers la mormântul lui Hristos au găsit mormântul gol. Maria Magdalena îl întâlneşte pe Hristos însuşi şi îngerul le spune să nu-l mai caute pe cel viu între morţi. Salutul ‘Hristos a Înviat!’ e unul firesc. Cât priveşte urarea nelalocul ei de Paşte fericit, chiar dacă nu e un imperativ, el anunţă ceva tautologic – bucuria e fondul vieţii creştine”, a explicat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…