Se spală haine în Vinerea Mare? Răspunsul clar al preotului

Se spală haine în Vinerea Mare

Vinerea Mare este cea mai importantă zi din Postul Paștelui, amintindu-ne de răstignirea și moartea lui Iisus Hristos pentru iertarea păcatelor oamenilor. Este o zi de post negru și rugăciune, săvârșite în semn de respect pentru suferințele și umilințele îndurate de Mântuitor. Multă lume se întreabă, însă, dacă este permis să se spele în Vinerea Mare. Iată răspunsul preoților.

Se spală haine în Vinerea Mare?

Vinerea Mare, cunoscută și ca Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă, este cea mai tristă zi din Postul Paștelui. Astăzi, Mântuitorul Iisus Hristos a fost pironit pe cruce, trecând prin chinuri inimaginabile și a murit după trei ore de la răstignirea sa pe Dealul Golgotei, luând astfel cu el toate păcatele lumii.

De aceea, Vinerea Mare este catalogată drept zi de doliu pentru toți credincioșii. Însă cu toate că este de o importanță majoră, Vinerea Neagră nu este trecută în calendar cu cruce roșie, așa cum sunt însemnate toate sărbătorile importante de peste an.

Iar din acest motiv, multă lume este nedumerită cu privire la treburile casnice care sunt permise sau nu în această zi.

Există multe voci care spun că gospodinele ar trebui să își termine treburile casnice până în Vinerea Mare, zi în care este interzis inclusiv spălatul rufelor. Preotul Vasile Ioana nu este însă de aceeași părere și spune că nu este o regulă care să interzică spălatul în Vinerea Neagră.

„Se spune că în Vinerea Mare nu ai voie să speli. Ai voie și în Vinerea Mare, pentru că este o zi în care sigur că suferim pentru răstignirea Domnului, omul merge la prohod, iar femeile care au acest ritual nu au timp să spele, dar vinerea poți să speli fără niciun fel de problemă, nu există niciun temei care să ne interzică.”, spunea acum ceva timp preotul Vasile Ioana, în emisiunea Vorbește lumea.

Ce este interzis să faci în Vinerea Mare

Totuși, credincioșii ar trebui să respecte această zi așa cum se cuvine și să țină post negru, dacă este posibil, să meargă la biserică și să petreacă timpul în rugăciune.

„Haideți să pătimim cu El, astfel încât să ne bucurăm la Înviere cu El, să ne fie foame, să răbdăm puțin, cine poate și e sănătos să nu mănânce și bea nimic, până la apusul soarelui. Doar anafură și aghiazmă, atât. Mai mult, mâncare fără ulei toată săptămâna. Cunosc oameni care nu mănâncă câteva zile nimic, nu poate oricine asta. Cine are putere și dragoste pentru Dumnezeu, să nu mănânce până seara nimic sau măcar până la 15:00. Domnul a fost răstignit la ora 12 și a stat pe cruce până la 15:00, să fim și noi în pătimire cu El. Să fie altfel săptămâna așa, fără relații trupești, fără ceartă, curățenie sufletească, cu spovedanie.”, a spus preotul Vasile Ioana în cadrul unei slujbe.

În Vinerea Mare se ține slujba Deniei Prohodului și se trece pe sub masă, un ritual extrem de importantă, pe care l-am explicat pe larg, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…