Adrian Perjovschi demontează un mare mit. Nu există tratamente pentru îndesirea părului: „Ne naștem cu un număr de foliculi pe scalp” EXCLUSIV

Adrian Perjovschi

Nu de puține ori am auzit legende populare sau sfaturi legate de îngrijirea părului, prin care eram influențate să credem că ar da randament. Printre cele mai frecvente dorințe ale doamnelor și domnișoarelor, chiar și ale domnilor, se numără cea de a avea un păr cât mai bogat, astfel că mulți au ajuns să dea bani grei pe diverse tratamente. Hairstylistul Adrian Perjovschi a explicat, pentru EGO.ro, de ce nu există niciun tratament medicamentos sau măști revoluționare pentru îndesirea părului.

Sfaturi de aur pentru un păr sănătos

Ne naștem cu un anumit număr de foliculi sebacei și, câți avem la început, atât vom avea toată viața. Ce-i drept, odată cu înaintarea în vârstă, putem avea din ce în ce mai puțini, însă, indiferent de ce tratamente „miraculoase” am lua sau ce produse profesionale pentru păr am folosi, în mod frecvent, nu vom reuși niciodată să mărim numărul de foliculi cu care ne-am născut.

Mulți fac confuzia că în urma unui implant de păr își dublează numărul de foliculi, însă, intervenția în sine presupune mutarea foliculilor dintr-o zonă a scalpului, în alta, acoperind astfel zonele cu probleme. Nu o spunem noi, ci chiar specialiștii. Atât medicii dermatologi, cât și hairstyliștii. Adrian Perjovschi, cunoscut drept hairstylistul vedetelor, explică ce putem face să întreținem podoaba capilară.

„Mulți părinți fac greșeala de la început să-și radă copiii pe cap sau să-i tundă cu mașina, crezând că peste noapte părul copiilor va crește dintr-odată mult mai des sau mai nu știu cum, mai sănătos. Este o informație foarte falsă. Acest lucru este dat de informația genetică cu care ne naștem, avem dinainte stabilit câți foliculi de păr avem pe scalp și acest număr ne dă densitatea firului de păr. Această informație genetică ne spune dacă avem firul de păr gros, dacă este ondulat, dacă este drept, dacă se electrizează și așa mai departe. În schimb, viteza lui de creștere și sănătatea firului de păr, pe care o avem deja, după adolescență, poate fi întreținută și menținută ca adult cu odihnă, alimentație, cu un stil de viață sănătos”, a declarat Perjovschi pentru EGO.ro.

Cum pastram parul sanatos
Cum păstrăm părul sănătos

Părul nu va crește niciodată în volum

Pe lângă un stil de viață sănătos, hairstylistul recomandă folosirea produselor profesionale de îngrijire, tocmai pentru a veni în ajutorul problemelor cu care ne confruntăm: căderea părului din cauza stresului sau alți factori, păr casant cu fire despicate, păr uscat, etc.

„Deci masca de păr se aplică doar pentru lungimi, nu se aplică neapărat la rădăcină pentru a stimula creșterea firului de păr. Mai există câteva tratamente care pot să ajute în treaba asta, dar să nu confundăm lucrul cu care putem să venim în a întreține părul, cu faptul că dacă folosești acel lucru îți va crește de două ori păr mai mult. Trebuie făcută foarte bine diferența între aceste două subiecte”, ne-a mai declarat specialistul.

El își mai sfătuiește clientele să folosească doar produse de îngrijire potrivite părului și nevoilor pe care le au.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…