De ce se închină oamenii când trec pe lângă biserică, de fapt. Explicația oferită de preoți

De ce se închină oamenii când trec pe lângă biserică

România este o țară cu un procent covârșitor din populație creștin-ortodoxă. Aproximativ 90% dintre români se declară aparținători ai acestei religii. Iar unul dintre cele mai des întâlnite obiceiuri în rândul credincioșilor este să își facă semnul crucii atunci când trec pe lângă o biserică. Dar te-ai întrebat vreodată ce reprezintă cu adevărat acest gest? Iată de ce se închină oamenii când trec pe lângă biserică.

De ce se închină oamenii când trec pe lângă biserică

Crucea este cel mai puternic simbol al creștinismului. În plan fizic ea reprezintă obiectul pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, iar din punct de vedere spiritual reprezintă calea către iertarea tuturor păcatelor și mântuirea sufletelor credincioșilor.

Închinatul atunci când trec pe lângă o biserică este un obicei preponderent întâlnit în cultul creștin-ortodox. Credincioșii își fac adesea cruce atunci când sunt în preajam unui lăcaș de cult adresându-I-se lui Dumnezeu cu „Doamne ajută!” sau rostind chiar o scurtă rugăciune.

Dar ce înseamnă, mai exact, acest gest? Preoții spun că prin semnul crucii, oamenii își mărturisesc credința, amintindu-și de tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei și, totodată, de tot ceea ce ei trebuie să facă pentru El.

Cu toate acestea, pentru mulți, închinatul când trec prin fața bisericii este doar un gest reflex, fără a conștientiza neapărat importanța lui. De aceea, este recomandat să îți iei și câteva clipe de răgaz.

Preoții susțin că este foarte important ca atunci când îți faci cruce să o faci din suflet, nu doar de ochii lumii. Poți rosti chiar și o scurtă rugăciune în minte sau un simplu „Doamne, ajută-mă!” ori „Mulțumesc doamne pentru tot!”.

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești atunci când intri în biserică

Atunci când pășești în interiorul unei biserici este bine să-ți faci semnul Sfintei Cruci, în primul rând. Mai apoi, încearcă să lași grijile deoparte și să te dedici în totalitate acestui loc. Se spune că cel care se roagă cu sufletul curat va fi ajutat de Dumnezeu.

Atunci când intri în lăcașul sfânt rostește această rugăciune scurtă și cuprinzătoare. Îi poți învăța și pe cei dragi să o rostească. Indiferent dacă o vei face cu voce tare sau în gând, important este să spui rugăciunea din tot sufletul.

„Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge.

Iar eu întru mulțimea îndurărilor Tale, Doamne,

voi intra în casa Ta,

închina-mî-voi în biserica Ta cea sfântă,

Doamne, povățuiește-mă cu dreptatea Ta,

pentru vrăjmașii mei îndreptează înaintea Ta calea mea,

ca fără alunecare să preaslăvesc o Dumnezeire:

pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh,

acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…