Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este o prezență discretă în spațiul public

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Mihai Gâdea

Pe Mihai Gâdea îl știe o țară întreagă. Apare de ani de zile la televizor, având emisiune zilnică la postul de televiziune Antena 3 CNN. Pe cât de expus este pe plan profesional, pe atât de discret este în viața personală. Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Mihai Gâdea? Cei doi au împreună o fiică adolescentă.

Cine este și cu ce se ocupă soția lui Mihai Gâdea

Mihai Gâdea are o familie pe care a preferat să o țină departe de ochii curioșilor. Prezentatorul de la Antena 3 CNN este foarte secretuos atunci când vine vorba despre oamenii apropiați. Așa se face că soția și fiica lui sunt prezențe foarte discrete, pe care puțină lume le cunoaște.

Citește și: Soția luptătorului Benny Adegbuyi nici nu concepe ca fiul lor să calce în ring. „Mi-a zis că așteaptă să mă las eu de sport de performanță pentru că ea nu mai rezistă” VIDEO EXCLUSIV

Femeia care îi este alături jurnalistului, de aproximativ două decenii, se numește Agatha Kundri și este originară din Timișoara. Potrivit informațiilor din presă, soția lui Mihai Gâdea a absolvit Universitatea de Vest din Timișoara în anul 2004 și are diplomă de sociolog. Cei doi au împreună o fiică, pe nume Maisha Karina, care avea 3 ani în momentul în care părinții ei s-au căsătorit.

Soția lui Mihai Gâdea este antreprenoare și are propria afacere pe care o conduce de ani buni. Agatha Kundri deține o grădiniță și un after school în București, afaceri pe care le-a înființat în anul 2011. Este pasionată de sport, mai precis de triathlon, pe care îl practică de ani buni.

Citește și: Denis Roabeș, alias The Motans, va deveni tată. Cine este și cum arată soția juratului de la Vocea României

Mihai Gâdea și soția sa au o relație foarte apropiată cu fiica lor, care acum este majoră. Maisha este pasionată de artă, mai exact de fotografie, și a postat, la un moment dat, o poză emoționantă cu mama ei.

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Mihai Gâdea
Fiica și soția lui Mihai Gâdea

Mihai Gâdea, despre familia lui

Moderatorul de la Antena 3 CNN a vorbit o singură dată despre familia lui, în urmă cu mult timp. Se întâmpla într-o ediție de duminică a emisiunii „Sinteza Zilei”, iar jurnalistul a afirmat, în urma unor articole apărute în presă:

„Pentru singura dată am să vorbesc şi am să explic pentru cei care contează. Eu nu am nicio familie secretă. Nu simt nevoia să vorbesc despre familia mea pentru că mi se pare că şi aşa e suficient în opinia publică un Gâdea.”

Citește și: Imagine rară cu soția lui Dan Voiculescu. Cum i-a fost aproape Liana în momentele grele: „L-am redescoperit pe Dumnezeu”

Mihai Gâdea are trei surori, care sunt stabilite alături de familiile lor în Spania, respectiv SUA. Părinții jurnalistului locuiesc alături de două dintre fiicele lor în Spania. Cea mai mare dintre surori este căsătorită cu un cetățean român și locuiesc de mulți în peste Ocean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…