Care este pluralul cuvântului ceață. Multe persoane fac greșeala

Care este pluralul cuvântului ceață

Gramatica limbii române îi poate pune în dificultate pe unii dintre noi. Iar formele de plural ale unor cuvinte pot da mari bătăi de cap. Este și cazul cuvântului „ceață”a cărui formă de plural este adesea rostită sau scrisă greșit. Iată, așadar, care este pluralul cuvântului ceață.

Care este pluralul cuvântului ceață

Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române cuvântul „ceață” înseamnă „particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreunează vizibilitatea”. 

Această definiție a fost atribuită în vremurile noastre, odată apariția și difuzarea buletinelor meteo. Însă Micul dicţionar academic ne dezvăluie că sensurile mai vechi, moştenite odată cu termenul latinesc, denumesc „o boală de ochi care întunecă vederea” şi „o tulburare a vederii clare”. Abia prin analogie, al treilea sens este cel enunțat mai sus.

Cuvântul „ceață” provine din latinescul „caecia”, înrudit cu „caecitas” de la care se revendică neologismul „cecitate” care înseamnă chiar „absenţă a vederii”.

Așadar, cuvântul ceață este unul cu totul special, cu atât mai mult cu cât reușește să îi „bage în ceață” pe mulți atunci când vine vorba de forma sa de plural. Să fie „cețe”, „ceți” sau „cețuri”?

Citește și: Cine a scris Biblia, când a apărut și de unde provine acest cuvânt. Semnificația nebănuită

Cum se scrie corect „ceață” la plural

Dacă ar fi să facem o analogie cu „piață”, a cărui formă corectă este „pieței”, în cazul cuvântului „ceață”, avem ca formă „ceții”. Declinarea sa nu este la fel de logică precum în cazul „pieței”, unde obținem formele: o piaţă, două pieţe, pieţei.

Potrivit DOOM, în cazul cuvântului ceață există: ceaţă, ceţii, ceţuri. Așadar, forma corectă de plural este „cețuri”. O vei regăsi în toate dicționarele, inclusiv în prima strofă din poezia „Strigătul muntelui” a poetului Daniel Vișan-Dimitriu: „Când ceţurile toamnei se ridică/Şi soarele pătrunde prin fereşti,/Tu te ridici, desculţă,-aşa cum eşti,/Iar trupul tău visarea mi-o complică”.

În limba română, diacriticile sunt și ele foarte importante, chiar dacă astăzi sunt mai rar utilizate, în special conversațiile virtuale. De ce este necesar să amintim acest lucru? Pentru că în cazul aceluiași cuvânt – „ceață” – lipsa diacriticelor ar putea duce la un alt sens al cuvântului.

„Ceată” nu nu are același sens cu „ceață”, ci reprezintă grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun; grămadă de animale (de același fel); trupă înarmată și organizată, având ca etimologie četa din slava veche.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…