Nu înțeleg de ce toată lumea vrea să mă vadă măritată. Am o relație de trei ani cu iubitul meu și m-a cerut în căsătorie. Mama e cea mai fericită, insistă să facem nunta cât ma repede. Pentru că am 32 de ani și vrea să se bucure de nepoți cât mai repede. Dar eu nu vreau să mă mărit cu iubitul meu.
Iubitul meu se comportă ca un copil
În primul rând, eu nu cred în instituția căsătorie. Nu am văzut cupluri care să nu aibă probleme, iar la ritmul în care crește rata divorțurilor, nu am curaj să o fac. Până și în familie am văzut exemplul părinților mei, care au divorțat înainte să merg eu la școală.
Pe de altă parte, el încă se comportă ca un copil. E mai mic decât mine cu opt ani și asta se vede în relația noastră. Îl iubesc foarte mult, dar nu nu vreau să mă mărit cu un băiat imatur și iresponsabil. Am nevoie de un bărbat lângă mine.
Faptul că avem o relație nu înseamnă că trebuie să ne și căsătorim imediat. Este un băiat bun, mă simt bine în prezența lui și îl iubesc foarte mult. Dacă ar fi să rămân însărcinată, aș fi foarte bucuroasă să devin mamă. Dar de aici și până la căsătorie, la o promisiune pentru tot restul vieții mele, este o cale lungă. Iar eu sunt sigură că o căsnicie între noi doi nu ar avea șanse, atâta vreme cât el nu este mai matur.
Nu vreau să mă mărit cu iubitul meu
Nu mă plâng de iubitul meu și nu îl acuz de nimic. Îl iubesc foarte mult, însă pentru căsătorie cred că e nevoie de mai mult decât atât. El încă nu are responsabilitatea unei căsnicii, fiind încă prea tânăr. Iubitul meu își dorește să ieșim în club în fiecare weekend, să ne distrăm, să mergem în vacanțe. E de înțeles, pentru că el încă nu a avut responsabilități majore. Iar o căsnicie e o responsabilitate pentru el încă nu e pregătit. Tot ce vrea el e să se distreze. Mie îmi place asta, pentru că și mie îmi place încă să mă distrez. Însă dacă e nevoie, eu pot fi și responsabilă.
El încă se comportă ca un copil. Mă întreabă mereu cu ce să se îmbrace, are nevoie de cineva care să-i pună mâncarea înfarfurie, iar când vine vorba despre decizii importante, mă întreabă pe mine sau pe mama mea, de care s-a atașat foarte mult.
Mama lui a murit când el avea 16 ani, într-un accident de mașină. Astfel, de când a cunoscut-o pe mama, am impresia că o vede ca pe propria lui mamă. Așa au și ajuns, de altfel, să discute despre căsătorie. Dacă mama i-a spus că trebuie să ne căsătorim, el a fost e acord imediat și m-a cerut, oficial. Însă mama nu înțelege că eu nu vreau să mă căsătoresc cu iubitul meu. Cel puțin nu deocamdată.
