M-am săturat de situația asta care se tot repetă la nesfârșit. Suntem de patru ani împreună și de mai bine de trei ani ne certăm și ne împăcăm. Mi-e dor de el, dar nu pot să continui în felul acesta. În primul an a fost mai puțin evident, însă după ce ne-am mutat împreună, totul s-a schimbat.
Iubitul meu s-a schimbat după ce ne-am mutat împreună
După aproximativ un an de relație am decis să ne mutăm împreună. Ne simțeam foarte bine unul în prezența celuilalt și ne-am gândit că oricum ne vom căsători la un moment dat. Stabilisem deja că vrem să ne petrecem restul vieții împreună, așa că ne-am zis să nu mai amânăm. Însă la scurt timp după aceea iubitul meu a început să se schimbe. Comportamentul lui devenea din ce în ce mai posesiv. Ajunsese să mă controleze permanent. Nu îmi permitea nici să vorbesc la telefon cu vreo colegă, fără să știe tot. De ce o sun, ce am de vorbit cu ea, iar dacă i se părea că subiectul nu merită, îmi spunea să las telefonul jos, că nu am de ce să vorbesc cu ea. Devenise un dictator care îmi controla viața pe toate palierele.
Mă verifică permanent
Dacă voiam să plec undeva de acasă, puteam doar însoțită de el. Îmi spunea că nu am de ce să merg singură pe stradă, ca se holbeze la mine toți bărbații. Iar când venea acasă, primul lucru pe care-l făcea era să îmi verifice telefonul. Voia să vadă cu cine am vorbit, ce mesaje am mai primit etc.
Avea parolele de la toate conturile mele de pe rețelele de socializare. În contrapartidă, mi le-a dat și el pe ale lui. Diferența este că eu nu intram niciodată să văd ce face acolo.
Cert este că după câteva luni nu am mai rezistat și am plecat acasă la mine. I-am spus că nu îi mai suport crizele de gelozie și că e prea mult pentru mine. Dar nu a putut accepta asta. Așa că a început din nou să insiste, să-mi facă declarații de dragoste, promisiuni că se schimbă, că va fi altfel, doar să mă întorc la el.
Îl iubesc, nu am cum să neg asta. Îmi lipsește când nu e lângă mine. Îmi lipsesc toate momentele noastre frumoase, când suntem doar doi oameni care se iubesc. Dar mi-e foarte greu să suport acele momente în care parcă își iese din minți. Nu înțeleg de ce face lucrurile astea. I se pare că nu sunt sinceră cu el, sau e obsedat că am cine știe ce relații în paralel și pleacă. Mă părăsește și îmi promite că nu mă mai caută niciodată. Apoi începe să-i pară rău și în câteva zile vine înapoi. Se întâmplă să ne despărțim la fiecare două-trei luni. Eu simt că nu mai pot trăi așa cu el.
Mi-e dor de el, nu știu ce să fac
Acum este din nou plecat. S-a supărat pentru că am vorbit la telefon cu un coleg care era liber și căruia trebuia să-i transmit un mesaj de la șefa noastră. Îl sunasem în timp ce eram la birou. Cum nu a răspuns, i-am scris un SMS să mă sune când se eliberează, pentru că era important mesajul. A sunat abia după masă, după ce am ajuns eu acasă, așa că am răspuns, știind că nu am nimic de ascuns. I-am explicat despre ce e vorba, iar după ce am încheiat convorbirea a început scandalul. M-a făcut mincinoasă, pentru că nu am vrut să recunosc că am o relație cu acel coleg.
După părerea lui, dacă nu aveam nimic cu el, nu aveam atât de multă grijă de el, să-i transmit mesajul, ca să n-o dea în bară ziua următoare când se întoarce la birou. Ce nu știe el este faptul că dacă o dă în bară colegul meu, o dau și eu, pentru că lucrăm la același proiect. Dar îi explic degeaba, el știe una și bună. Și-a strâns câteva lucruri și a plecat.
Acum nu mai știu ce să fac. Mi-e dor de el, dar nu cred că mai pot continua în ritmul acesta. Abia fac față la despărțirile și împăcările noastre, ca să nu mai zic de gelozia și posesivitatea lui.
