Socrii mei vor să-mi ia copiii. Am rămas văduvă de doi ani și acum, ei mă dau afară din casă, dar vor să le las lor copiii

Socrii mei vor să-mi ia copiii

Am 38 de ani și doi copii care sunt rațiunea întregii mele existențe. Din păcare însă, acum doi ani am rămas văduvă. Soțul meu s-a luptat cu o boală cumplită, iar în cele din urmă s-a stins. În afară de faptul că am rămas singură să mă lupt cu toate greutățile, acum socrii mei vor să-mi ia copiii.

Relația cu socrii s-a schimbat, după moartea soțului meu

Când ne-am căsătorit, am decis să locuim cu părinții lui, el fiind singur la părinți. Totul a fost bine între noi pentru mulți ani de zile. Nu aș putea spune că m-au iubit socrii mei, dar ne-am respectat reciproc.

Casa lor e suficient de mare și nu era o problemă de spațiu. Satul e aproape de oraș, așa că facem naveta. Atunci nu ne-am gândit că viața ne va pune într-o situație ca asta.

De când a murit soțul meu însă, lucrurile s-au schimbat. Din bunicii aceia buni și iubitori, s-au transformat și au devenit de nerecunoscut.

Ala început îmi tot spuneau să plec de acolo, să las copiii și să-mi găsesc pe altcineva și să mă mărit. Îmi tot spuneau că sunt încă tânără și că e păcat să nu-mi refac viața. Dar insistau să las copiii la ei, pentru că doar așa se vor simți mai aproape de fiul lor.

Acum, eu sunt într-o poziție foarte neplăcută. Nu se pune problema să-mi refac viața decoamdată, dar nici nu refuz ideea în totalitate, când va veni momentul potrivit. Însă sub nicio formă nu accept să-mi abandonez copiii.

Socrii mei vor să-mi ia copiii

După ce am refuzat constat propunerea lor, soacra mea a început să-mi facă probleme. Este pur și simplu de nerecunoscut. Îmi dau seama că durerea pierderii fiului ei a schimbat-o total, dar tot nu mi se pare corect cum procedează. Și mie îmi lipsește la fel de mult, la fel și copiilor. Dar ea depășește orice limită.

Recent mi-a ftăcur reclamație la Protecția copilului, spunând că-mi neglijez copiii și că nu mă ocup de ei. Vrea acum să deschidă un proces pentru custodie și să-mi ia copiii. Cei de la Protecția copilului au spus că reclamația ei nu se confirmă, copiii fiind bine îngrijiți. Totuși, au spus că vor ține cazul sub observație pentru un timp.

Eu nu am unde să merg acum cu cei doi copii, care au opt și 12 ani. Din salariul meu nu-mi permit să plătesc chirie și facturi, rată a bancă și să-mi întrețin și copiii.

Deși aici contribui la toate cheltuielile casei, ei îmi reproșează acum că ne întrețin pe toți trei și insistă să plec de acolo și să las copiii.

Eu și soțul meu am investit foarte mulți bani în casă, gândindu-ne că va fi casa noastră și că nu vom locui în altă parte. Am renovat și am reamenajat după gustul nostru. Am făcut un credit la bancă pe care acum eu continui să-l plătesc. Dar ei nu-i interesează asta, socrii mei vor să-mi ia copiii și cam atât.

Mai mult, de când a murit soțul meu, mă bârfește pe la toate vecinele că nu fac nimic în casă și că ei ne întrețin din pensia lor, că nu le dau bani în casă. Nu știu cum să mai procedez cu ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…