Ce înseamnă parizer, de fapt. Ce conține cu adevărat și de unde provine, de fapt, numele

Ce înseamnă parizer, de fapt

Ce înseamnă parizer, de fapt. Parizerul este unul dintre cele mai controversate mezeluri de pe piață. Deși este cunoscut faptul că nu este un aliment tocmai sănătos, din cauza compușilor chimici prezenți în el, rămâne în continuare în topul preferințelor românilor. O analiză amănuțită a dezvăluit ce conține, de fapt, acest preparat.

Ce înseamnă prizer și ce conține cu adevărat acest produs

În momentul de față, ingredientele pe care le conține parizerul nu au nicio legătură cu cele pe care le conținea acest produs în urmă cu trei sau patru decenii. După Revoluție, regulamentele s-au schimbat constant, astfel că producătorii, fiind sub umbrela ambiguității legislației, scot astfel de preparate ale căror ingrediente sunt doar de ei știute.

Într-o amplă analiză efectuată în urmă cu trei ani de ziare.com și citată de Libertatea, au fost scoase la iveală neregeluile în ceea ce privește producerea parizerului. Foarte pe scurt, acest tip de mezel, despre care consumatorul crede că este făcut din carne de pasăre sau de porc, nu este decât o pastă din resturi de carne, piele, nervi și oase, căreia i s-au adăugat până la zece aditivi chimici, arată sursa citată.

Potrivit DEX Online, cuvântul parizer înseamnă fie „sortiment de mezel proaspăt preparat din carne tocată de vită (mai ales plămâni) și din slănină tocată, afumate la cald și apoi fierte”, fie „varietate de salam gros făcut din carne tocată foarte mărunt și fiartă”.

Însă aceste definiții, cel mai probabil au fost formulate cu zeci de ani în urmă. În prezent, însă, practica ne-a demonstrat că parizerul nu se face doar din carne de vită sau pasăre, ci și dintr-o pastă de resturi animale, amestecată cu aditivi, al căror consum ar putea fi dăunător pentru sănătate.

Ce reprezintă „CSM” și în ce proporții se găsește în parizer

CSM este prescurtarea de la „Carne separată mecanic” și ar trebui să fie produsul principal care să se regăsească în parizer. Dar ce reprezintă mai exact acest ingredient? Ei bine, probabil că te-ai gândit la carnea desprinsă de pe pulpele de pui cu ajutorul unei mașinării.

Dar nu acesta este semnificația. Ingredientul, numit adesea și carne „dezosata mecanic”, este potrivit InfoCons, doar „o pastă care include oase, măduvă osoasă, piele, nervi, vase de sânge și resturi de carne rămase pe oase (…) un amestec de mușchi și alte țesuturi care nu sunt în general considerate carne”, conform aceleiași surse.

Astfel, o parte a producătorilor a ales să facă parizer aproape fără CSM și să îl înlocuiască cu piele de pui, slănină și diverși aditivi în loc de carne adevărată.

Unele sortimente de parizer conțin doar 30% CSM din compoziția totală. Dar există și anumiți producători care preferă să pună numai 14% CSM. Așadar, este imposibil să știm exact ce consumăm, mai ales că producătorii nu trec pe etichetă cantitățile ingredientelor.

Citește și: „Rețetă de parizer de casă. Cum se prepară cel mai sănătos parizer. O tânără a cucerit internetul cu metoda ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…