Ovidiu Cuncea, amintiri din perioada în care recita poezii în fața lui Nicu Ceaușescu. Reacția acestuia când Elena Ceaușescu a fost numită “spaimă mondială” VIDEO EXCLUSIV

Ovidiu Cuncea, amintiri din perioada în care recita poezii în fața lui Nicu Ceaușescu

Actorul și preotul Ovidiu Cuncea și-a adus aminte la Ego Life despre perioada în care recita poezii în fața lui Nicu Ceaușescu. Avea puțin peste 14 ani și, alături de mai mulți colegi, au mers de Revelion să recite în fața celor din familia Ceaușescu. Acolo, o colegă de-a lui a numit-o pe Elena Ceaușescu “om de spaimă mondială”, în loc de “om de faimă mondială”. Cum a reacționat Nicu Ceaușescu?

Ovidiu Cuncea, amintiri din perioada în care recita poezii în fața lui Nicu Ceaușescu: „Zice: Aoleu, mă arestează acum”

Ovidiu Cuncea, alături de alți colegi de la teatru, au mers într-o noapte de Revelion pentru a recita poezii în fața familiei Ceaușescu și a invitaților lor. La un moment dat, dintr-un joc de-al lor, o colegă de-a lui Ovidiu Cuncea a numit-o pe Elena Ceaușescu “om de spaimă mondială”, în loc de “om de faimă mondială”. Nicu Ceaușescu era acolo, iar actrița se speriase. Din fericire nu a auzit-o și totul a trecut neobservat.

„Vreau să-ți spun că eu voiam să dau la teatru de mic copil, o profesoară de acolo, de germană, m-a luat în clubul de teatru în clasa a II-a eram, aveam premii la multe, recitam și în fața lui Nicu Ceaușescu și la toți ăștia. (…) Aproape ca Duban, dar el era șeful, dar recitam și noi. I-am și zis: Băi, tu erai ministrul Tineretului, dacă trăia Ceaușescu acum. Ne ducea mai târziu de Revelion și recitam.

„A zis tovarășa Elena Ceaușescu om de spaimă mondial”

Țin minte o colegă, Ozana Oancea, actriță la Craiova, o actriță excepțională, a zis tovarășa Elena Ceaușescu „om de faimă mondială”, și noi îi ziceam „spaimă mondială”, îi băgam în cap, „spaimă mondială”. Și asta a zis „om de spaimă mondială”. Și când a zis, erau toți ăștia la masă, Nicu Ceaușescu. Toți la masă, el venea, nu stătea mult, făcea protocolul. Și asta a zis: „om de spaimă mondială” și noi am murit de râs. Zice: „Aoleu, mă arestează acum!” Nu s-a auzit! A trecut neobservat”, a povestit amuzat Ovidiu Cuncea în discuția cu Dana Săvuică.

Ediția a 41-a a emisiunii Ego Life a fost una specială. Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Dana Săvuică și Ovidiu Cuncea au vorbit despre întreg parcursul lui, despre trecerea de la viața de actor la cea de preot. Potrivit lui, pentru a ajunge preot, nu este nevoie doar de o școală, ci de o chemare specială.

 


Emisiunea Ego Life este prezentată de Dana Săvuică și poate fi urmărită în fiecare luni, de la ora 21:00 pe pagina www.ego.ro, sau pe canalul de YouTube al emisiunii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…