Drama prin care trece actorul Bruce Willis. A renunţat la actorie după ce a fost diagnosticat cu o boală gravă

Drama prin care trece actorul Bruce Willis

Bruce Willis, în vârstă de 67 de ani, a fost diagnosticat cu o boală gravă a creierului. Este vorba de afazie, o afecțiune care îl împiedică să comunice normal. Drama prin care trece actorul Bruce Willis l-a obligat să se retragă din lumina reflectoarelor. Familia lui a făcut un anunț pe rețelele de socializare, însă managerul lui nu a spus până acum nimic în plus.

„Pentru susținătorii minunați ai lui Bruce, ca familie, am vrut să împărtășim cu voi faptul că Bruce se confruntă cu niște probleme de sănătate. Și că recent a fost diagnosticat cu afazie, care îi pune în dificultate abilitățile cognitive”.

Actorul Bruce Willis a decis să renunțe la actorie

Din această cauză, Bruce Willis este nevoit să se retragă din activitatea sa artistică, a mai precizat familia acestuia.

„Este o perioadă foarte grea pentru familia noastră. Și ne exprimăm aprecierea pentru dragostea, compasiunea și susținerea voastră. Vom trece prin această experiență ca o familie puternică și unită. Am vrut să-i includem și pe fani în această poveste fiindcă știm cât de mult înseamnă pentru voi. Și, de asemenea, cât de mult însemnați voi pentru el”, se mai arată în postarea de pe Instagram.

Drama prin care trece actorul Bruce Willis i-a întristat pe fanii lui, care mai sperau să-l vadă jucând în filme.

Cât de periculoasă este afazia

Afazia este o afecțiune ce afectează creierul în urma unor leziuni cerebrale. Acestea pot fi dobândite prin mai multe modalități. În general, cauza care duce la asta este o tulburare vasculară, care poate fi un atac vascular cerebral sau hemoragie cerebrală, infarct cerebral sau apoplexie.

Afazia afectează limbajul, astfel că poate cea probleme de comunicare, de înțelegere sau exprimare a cuvintelor sau a echivalentelor nonverbale ale cuvintelor. Afazia are mai multe tipuri, în funcție de cât de grav afectează capacitatea de comunicare.

Unele dintre persoanele afectate își pierd complet capacitatea de a vorbi, de a folosi limbajul vorbirii, în timp ce altele prezintă doar o ușoară nesiguranță în găsirea cuvântului potrivit, notează romaniatv.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…