La cât timp trebuie vopsit părul, de fapt. Ce se întâmplă dacă te vopsești de două ori în aceeași zi? Greșeala uriașă făcută de multe femei

La cat timp trebuie vopsit parul

Vopsitul părului se numără printre cele mai comune ritualuri de înfrumusețare în rândul femeilor. Fie că îți vopsești părul pentru a acoperi firele albe sau pentru că vrei o schimbare de look, este important să faci acest lucru așa încât să nu degradezi firul de păr. La cât timp trebuie vopsit părul, de fapt, în funcție de culoare și de vopsea.

La cât timp trebuie vopsit părul

Atunci când începi să îți vopsești părul, trebuie să o faci constant, pentru a întreține culoarea și a acoperi rădăcinile crescute. Majoritatea vopselurilor de pe piață sunt chimice și, indiferent că te vopsești acasă sau la salon, trebuie să ții cont de anumite reguli, pentru a nu degrada părul. Una dintre întrebările pe care multe femei le pun hair-styliștilor este: la cât timp trebuie vopsit părul?

Răspunsul este influențat de mai mulți factori. Frecvența cu care vopsim părul depinde de rapiditatea cu care acesta crește, dar și de culoarea aleasă. Dacă părul natural este brunet sau șaten și tu ești vopsită blondă, va trebui să acoperi rădăcinile crescute. În general, părul crește aproximativ un centimetru pe lună. Așadar, va trebui să fie vopsit la un interval de 3 săptămâni sau o lună, în funcție de cum crește.

Ciștește și: Cu ce se curăță petele de vopsea de păr. Metode simple de mare ajutor

Specialiștii în îngrijirea părului recomandă însă un interval minim. Nu ar trebui să treacă mai puțin de 2 săptămâni între vopsirile consecutive. Vopseaua de păr conține mulți compuși chimici care degradează firul de păr, îl usucă și îl fac să fie casant. Indiferent ce produse de îngrijire ai folosi, acestea nu pot repara în profunzime firul de păr degradat de vopsirile prea frecvente.

La cat timp trebuie vopsit parul
Părul nu trebuie revopsit mai devreme de două săptămâni

Ce se întâmplă dacă vopsești părul de două ori în aceeași zi?

Se poate întâmpla ca rezultatul vopsitului să nu fie cel dorit și să fim dezamăgite de look-ul final. În acest caz, tentația este să „reparăm” imediat rezultatul. Hair-styliștii spun că, oricât de mare ar fi tentația de a vopsi din nou părul în aceeași zi sau ziua următoare, nu ar trebui să facem acest lucru decât dacă este vorba despre vopsea 100% naturală.

Există substanțe naturale care sunt folosite pentru a colora părul, precum henna. Acestea de obicei nu atacă firul de păr, iar pigmentul este eliminat după câteva spălări. În cazul în care ai vopsit părul folosind o vopsea fără chimicale și nu ai obținut rezultatul dorit, îl poți revopsi în aceeași zi.

Citește și: Vopsitul des poate dăuna părului? Răspunsuri și sfaturi prețioase direct de la specialist

Dacă vorbim despre vopseaua clasică, aceasta nu ar trebui să fie reaplicată într-un interval mai mic de 2 săptămâni. Substanțele chimice ard părul și îl fac să se rupă uneori de la jumătate sau chiar să cadă pe porțiuni mari. Așadar, oricât de nereușit ar fi rezultatul, este bine să reziști tentației și să nu revopsești părul imediat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…