Iubitul meu pleacă mereu de acasă, după fiecare ceartă. Indiferent cât de banală e discuția, el spune că are nevoie să se liniștească

Iubitul meu pleacă mereu de acasă

Am obosit să mai încerc să-l înțeleg. De patru ani locuim împreună. Tot de patru ani, de câte ori ne certăm, iubitul meu pleacă mereu de acasă. Nu voi putea niciodată să înțeleg cum îl ajută asta, în timp ce pe mine mă terorizează, pur și simplu.

Nu mai vine acasă cu zilele

Aș fi avut o șansă să înțeleg, dacă s-ar fi întors după câteva ore, măcar. Dar el nu mai vine acasă cu zilele. Niciodată nu-mi spune unde merge, unde stă, ce face în acest timp. Și dacă nu-l sun, nu vine.

S-a întâmplat o dată să ne certăm de la un motiv banal. I-am spus să nu mai pună farfuriile cu resturi de mâncare în mașina de spălat vase. De fapt, l-am rugat frumos. Reacția lui a fost, însă, total neașteptată. A început să țipe la mine că nu sunt mulțumită niciodată de nimic. Apoi a început să trântească prin casă tot ce-i pica la îndemână. Evident că m-am înfuriat și eu și i-am răspuns că nu e chiar așa de mare lucru să golească farufuria și că nu o face pentru mine, ci pentru a nu se strica mașina de vase.

Iubitul meu pleacă mereu de acasă, după fiecare ceartă

Din acel moment și-a luat haina și a plecat. Furioasă cum eram, nu l-am mai sunat. Au trecut șase zile în care nu a dat niciun semn de viață. Nu a sunat, nu a venit, nu știu dacă a fost la muncă, pentru că nu am acces la compania la care lucrează. Și în plus, dacă spune la poartă că nu poate fi căutat, atunci nu poate fi căutat. Nici măcar la telefon.

Ei bine, după șase zile am început să mă îngrijorez și l–am sunat. A răspus abia după mai multe apeluri și după îndelungi negocieri, a venit acasă. Dar nu imediat, ci următoarea zi.

Însă a fost singura dată când m-am încăpățânat să nu-l caut mai multe zile, sperând că va veni el acsă. Până la acel moment, de fiecare dată când ne certam, el pleca de acasă, iar a doua sau a treia zi îl sunam și insistam să vină înapoi. În general îmi ceream iertare de la el, deși în majoritatea cazurilor el era cel care se enerva fără un motiv real.

Nu  îmi spune niciodată unde stă

Acum ne-am certat din nou și de două zile e plecat și nu știu nimic de el. Nici nu știu ce să fac, dacă să îl sun, ori să-l mai las. De câte ori aveam discuția aceasta și îl întrebam de ce pleacă, îmi spunea că are nevoie să se liniștească. Dar eu mă întreb ce îl liniștește pe el, de îi ia atât de mult timp? Și cât de mult are nevoie să se liniștească, astfel încât nu vine acasă decât după ce insist eu?

În plus, nu am reușit niciodată să aflu de la el unde stă, atunci când este plecat de acasă. Cu siguranță nu este la părinții lui, pentru că acolo l-am căutat de fiecare dată când a dispărut. Chiar nu înțeleg acest comportament. Dacă nu are o amantă la care stă atunci când pleacă – și se întâmplă tot mai des de o vreme – atunci înseamnă că e o poveste demnă de „dosarele x”.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…