Schimbare istorică făcută de Camilla la Casa Regală. A renunțat la o tradiție ce data din Evul Mediu

Schimbare istorică făcută de Camilla

Camilla, Regina Consoartă, a făcut prima schimbare istorică la Casa Regală, după moartea reginei Elisabeta a II-a. Astfel pune capăt unei tradiții existente din Evul Mediu. Noua regulă va fi pusă în practică peste câteva zile, atunci când Camilla va fi gazda unei recepții pentru militanții împotriva violenței domestice și a violenței asupra femeilor.

Schimbare istorică făcută de Camilla la Casa Regală

Camilla, soția regelui Charles al III-lea, a decis să pună capăt unei tradiții. Este vorba de aceea de a avea doamne de onoare, ea urmând să fie ajutată de “însoțitoarele reginei”, iar pe lângă schimbarea titlului, cele șase femei vor avea o prezență mai redusă față de anii precedenți. Aceste funcții onorifice implică ajutorul pentru Regina Consoartă la evenimente publice.

Ce rol au avut însoțitoarele Reginei Consoartă

Potrivit impact.ro, spre deosebire de doamnele de onoare, rolul însoțitoarelor va fi mai redus, iar acestea nu vor fi implicate în corespondența sau planificarea activității de zi cu zi. Ele nu vor primi un salariu, ci le vor fi acoperite cheltuielile.

Așadar, înlocuirea rolului de doamnă de onoare pune acum capăt unui aspect al vieții din Casa Regală care provine din Evul Mediu. Ajutoarele personale apropiate ale unei regine proveneau adesea din familii aristocratice, iar de-a lungul secolelor au fost prinse în intrigile de la curte.

Schimbarea făcută de Camilla va fi pusă imediat în practică

Această schimbare a Camillei va fi pusă în practică săptămâna viitoare, atunci când va avea loc recepția pentru militanții împotriva violenței domestice și a violenței împotriva femeilor. Potrivit cifrelor publicate de Oficiul pentru Statistică Națională au arătat că 2,4 milioane de adulți din Anglia și Țara Galilor, 1,7 milioane de femei și 700.000 de bărbați, au suferit abuzuri  în anul 2021.

Camilla, Regina Consoartă, a militat pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la violența domestică. Pentru prima dată, însoțitoarele reginei vor fi alături de ea la recepția de la Palatul Buckingham. Printre primele însoțitoare se numără câteva prietene mai vechi ale Camillei: marchiza de Lansdowne, Jane von Westenholz, Lady Katharine Brooke, Sarah Troughton, Lady Sarah Keswick și baroneasa Chisholm.

Totodată, Camilla l-a numit pe maiorul Ollie Plunket în funcția de asistent personal. Fostele doamne de onoare care au servit-o pe regretata regină Elisabeta a II-a îl vor ajuta acum pe Regele Charles să găzduiască evenimente la Palatul Buckingham și vor fi cunoscute drept „doamnele casei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…