Am 32 de ani și vin dintr-o familie extrem de tradiționalistă. Nu spun că e greșit sau e corect, ci este doar o stare de fapt. Relația cu iubitul meu durează deja de cinci ani. Totuși, ai mei mă întreabă mereu de ce nu mă cere în căsătorie.
Mă simt, cumva, prinsă între ciocan și nicovală. Pentru că îmi dau seama că nu mai sunt acele vremuri ca și când era mama mea tânără.
Iubitul meu nu se grăbește cu cererea în căsătorie
Acum însă, deși mama face presiuni, totuși, iubitul meu nu se grăbește să facă pasul și încep să-mi pun întrebări despre relația noastră. Nici măcar nu aduce în discuție subiectul, iar când încerc eu să deschid o discuție pe tema asta îmi spune că nu este pregătit. Asta mi se pare cel puțin ciudat, pentru că el are aproape 40 de ani, iar eu am trecut de 32. Deci nu mai suntem copii niciunul. Mi-e greu să cred că nu e pregătit să facă acest pas. Mă gândesc că, dacă nici acum nu este pregătit, după cinci ani de relație și ajuns la aproape 40 de ani, înseamnă că nu va fi niciodată.
Tot mai des îmi pun întrebarea dacă sunt eu de vină și nu vrea să facă acest pas alături de mine. În realitate, mă gândesc că nu are nicio problemă de „pregătire”. Cred că doar stă în relația asta până când își va găsi pe cineva care să fie mai potrivită.
De ce nu mă cere în căsătorie
Oricât încerc să nu o iau în seamă pe mama, nu pot să nu mă gândesc la ce-mi spune. Și pare că ar avea din ce în ce mai multă logică.
Ultima oară când am încercat să discut cu el despre viitorul nostru împreună mi-a spus-o clar și răspicat că nu este dispus să poarte cu mine această discuție și că dacă vreau să o discut cu mama mea, e problema mea. Chiar m-a jignit, spunându-mi că astea sunt toate părerile mamei mele, nu ale mele. M-a amenințat că dacă mama mai face multă presiune pe noi cu subiectul căsătoriei, el va ieși din relație să mă va lăsa să-mi găsesc un mire. Mi-a spus că dacă țin neapărat să mă văd măitată, asta e singura soluție. Asta a fost exprimarea lui.
Acum eu mă simt aiurea din două puncte de vedere. Pe de o parte, în relația cu mama, nu știu dacă să o blamez sau să o felicit. Pentru că a reușit să îmi arate o parte urâtă a iubitului meu, de care nu știam că există. Pe de altă parte, nu țin neapărat să mă văd măritată, așa cum mă acuză el. Însă dacă mă iubește cu adevărat și vrea să avem un viitor împreună, nu înțeleg de ce nu face pasul. Trebuie să fie ceva ce-l oprește și asta începe să mă pună pe gânduri.
Încă mă gândesc că după cinci ani de relație nu ar trebui să mă îmtreb de ce nu mă cere în căsătorie.
