I-am găsit în telefon mesaje compromițătoare. Nu știu dacă să-l confrunt sau să trec cu vederea

I-am găsit în telefon mesaje compromițătoare

Iubitul meu este de nerecunoscut de câteva luni încoace. Suntem într-o relație de trei ani și de curând m-a cerut în căsătorie. A fost ca un vis. Însă de atunci, totul s-a schimbat și nu înțeleg de ce. Recent s-a întâmplat ceva ce m-a lovit cel mai tare. I-am găsit în telefon mesaje compromițătoare. Acum nu știu ce să fac, dacă să-l confrunt sau nu.

Cred că nu l-am cunoscut deloc

Pe de o parte, mă gândesc că dacă nu voi spune nimic, totul va merge de la sine și, probabil, ne vom căsători. Dar nu știu cum aș putea să fac asta, știind ce mesaje are în telefon. Pe de altă parte, dacă îl confrunt, sunt sigură că se termină totul între noi. Pentru că nu voi accepta nici să fiu mințită și nici să continue acele activități ale lui, despre care vorbește în mesaje.

Totul a început după ce m-a cerut în căsătorie. A organizat totul după un scenariu, a mai fost cineva care a filmat tot momentul, când mi-a oferit inelul, cand am spus „da”. Totul a fost ca un vis. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că va face asta. Apoi urma să ne mutăm împreună. El are un apartament închiriat și stabilisem că cel mai bine ar fi să ne mutăm la el, deoarece eu locuiesc cu o prietenă și nu e la fel de comod.

S-a îndepărtat de mine

A urmat o perioadă mai agitată puțin pentru mine, din cauza jobului. Am fost nevoită să fac mai multe ore suplimentare din cauza unor probleme de personal, așa că am decis să mai amânăm puțin mutatul. Efectiv nu am avut timp să mă ocup de asta. Nu știu ce a înțeles el. Cel mai probabl i s-a părut că vreau să dau înapoi, că m-am răzgândit, sau ceva de genul acesta. Însă eu chiar am avut o perioadă dificilă, care a durat aproape două luni, până când au găsit alte două persoane pe care le-au angajat și a trebuit să le învăț tot sistemul operațional pe care îl folosim noi în companie.

Cred că nu am fost destul de convingătoare, pentru că de atunci a început să se răcească, să se îndepărteze de mine. Am crezut inițial că mă susține, pâmă se va schimba situația la muncă. Dat totul a revenit la norma la mine la muncă, însă el a rămas la fel de distant și de absent.

I-am găsit în telefon mesaje compromițătoare

Asta mi-a dat puțin de gândit, așa că am prins un moment de neatenție, m-am uitat în telefonul lui. Mesajele pe care le-am găsit acolo m-au șocat. Nu doar că sunt compromițătoare, dar cred că i-aș putea face foarte mult rău, dacă le-aș face publice. Eu nu știu ca el să aibă probleme cu banii, însă nu vreau să mă gândesc cum îi face. Iar tânăra cu care făcea afaceri, se pare că este mai mult decât o parteneră de afaceri.

Acum, după ce i-am găsit în telefon mesaje compromițătoare, sunt mai confuză ca oricând. Mi-e greu să cred că e real și că el e bărbatul cu care mi-am dorit să mă căsătoresc. Nu știu însă cum să fac, dacă să-l confrunt, sau să ies, pur și simplu să trec cu vederea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…