Ce poreclă are Dan Pavel, prezentatorul Survivor România. Modul inedit în care i se spune pe platourile de filmare

Ce poreclă are Dan Pavel

Filmările pentru Survivor 2023 sunt pe cale să înceapă! Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii, a dezvăluit câteva detalii despre ceea ce urmează să se întâmple. De asemenea, cu prilejul acestei ocazii, s-a aflat și ce poreclă are Dan Pavel, dar și cine i-a spus prima dată așa.

Ce poreclă are Dan Pavel, prezentatorul Survivor România: „E un supranume”

Toată lumea îl știe pe Daniel Pavel, cunoscutul prezentator de la Suvirvor România. Concurenții îi spune adesea „domnul Dan”. De unde a pornit această poreclă și ce s-a întâmplat după ce a început să fie strigat așa. Potrivit lui, inclusiv la Viena i se spunea „Herr Dan”.

„E un supranume, ăsta cu „domnul Dan”, știi. Culiță a început să-mi spună așa. De fapt el repeta modul cum mi se adresa un turc, manager din echipa de filmare, care știa un pic de română. Îl cheamă Luci. Ei, Luci mi-a spus, prima oară, „domnul Dan” și Culiţă a repetat. Apoi Jador. Mai interesant e că şi la Viena mi se spunea „Herr Dan”. Uite, asta nu am spus-o niciodată. În momentul ăsta, fac și mai bine decât ultima dată când ne-am văzut. Pentru că e foarte important să supraviețuim și să evoluăm. Asta e. Deci, fac de la excelent în sus!”, a spus Dan Pavel pentru click.ro.

Își dorește ca iubita lui, Ana Maria, să fie alături de el în Republica Dominicană de ziua ei

Ziua Anei Maria, iubita lui Daniel Pavel, este pe data de 26 ianuarie, iar prezentatorul TV își dorește să o aibă alături. De asemenea, i-ar plăcea să rămână cât mai mult timp cu el acolo, însă totul este în funcție și de programul ei.

“Ziua ei este pe 26 ianuarie și îmi doresc ca în acea perioadă să fie cu mine. După aceea, vedem de cum îi permite programul să rămână. Dar nu va rămâne pe întreaga durată, cu siguranță”, a mai spus prezentatorul TV pentru sursa citată.

Dan Pavel și Ana Maria Pop
Dan Pavel și Ana Maria Pop

Ana Maria a primit și ea o poreclă datorită emisiunii Survivor. Dan Pavel a dezvăluit că uneori și se mai spune și doamna Dan. Ana este avocat, dar și actriță. Tânăra a dezvăluit recent pentru ego.ro că îl ajută pe Dan atunci când vine vorba de contracte. Chiar dacă Dan Pavel a terminat Dreptul, de contracte se ocupă iubita lui. Le negociază împreună, însă ea are grijă de partea juridică, de partea de management și PR, alături de colegii lui.

„Pentru el, totul este din suflet. Este foarte bine să faci afaceri cu partenerul de viață”, a spus Ana Maria Pop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…