Vedeta superbă din România care a fost criticată în liceu pentru formele ei: “Am suferit o perioadă”. Ce a ajuns să facă acum pentru silueta ei VIDEO EXCLUSIV

Vedeta superba din Romania care a fost criticata in liceu pentru formele ei

Francisca Dulceanu, una dintre cele mai frumoase artiste din țară, are o siluetă perfectă și forme inedite. Totuși, fosta concurentă de la X Factor ne-a povestit, în exclusivitate pentru Ego.ro, că a fost criticată și că a suferit mult în liceu. Cu toate acestea, chiar și atunci când a apelat la intervenții ușoare, ea nu a dorit ca medicii să îi schimbe forma șoldurilor.

“Nu folosesc niciun fel de filtru, niciodată”

Frumoasa artistă, aflată la deschiderea unei clinici de chirurgie estetică, ne-a explicat că încearcă să se posteze pe Instagram Story și nemachiată, chiar dacă pe feed postează cele mai bune poze. Totuși, nu folosește filtre și este împotriva acestora, chiar dacă acum sunt la modă:

 “Mulțumesc mult, este un real compliment. Pe Instagram și pe toate platformele pe care postez poze, videoclipuri, pe care îmi promovez muzica și tot ceea ce fac, țin să fie cât mai reale. Bineînțeles că postăm pozele în care am ieșit cel mai bine. Se întâmplă, pe Story, să pun nemachiată, să pun naturală, nu am nicio problemă, dar am militat contra filtrelor și nu folosesc niciun fel de filtru, niciodată”.

Ce rutină de frumusețe are: “Nu investesc în haine, în genți și în pantofi, cât investesc în tratamente cosmetice”

Cea care a prezentat vremea la ”Vorbește lumea” (PRO TV) ne-a povestit că are o rutină de sport dură, mergând de câte 3 sau 4 ori la sală pe săptămână. Aceasta are un stil de viață sănătos. De asemenea, artista investește mulți bani în tratamente și în produse cosmetice:

“E multă muncă de spate. Sunt de 3-4 ori pe săptămână în sala de fitness, am un antrenor care se ține de capul meu. Lucrez cu un terapeut care m-a ajutat să ajung în forma asta, îmi face proceduri corporale. Am un stil de viață sănătos, echilibrat, mănânc de toate, nu pot să spun că am o restricție la ceva anume. Mănânc ciocolată, cartofi prăjiți, de toate, dar cu limită. Prefer calitatea, nu cantitatea când vine vorba de alimente.

Gura pe jumătate, cu alte cuvinte. Adică nu te ridica sătul de la masă. Rutina de îngrijire e foarte importantă pentru mine. Nu investesc în haine, în genți și în pantofi, cât investesc în tratamente cosmetice, în produse cosmetice, creme, serumuri. Sunt foarte importante pentru mine. Eu nu adorm și nu mă trezesc până nu îmi fac skincare rutine. Nu ies din casă până când nu îmi fac skincare rutine”.

Vedeta superba din Romania care a fost criticata in liceu pentru formele ei
Francisca a fost criticată în liceu pentru formele ei

“Cine e român, născut, crescut în România, și spune că nu suferă de anxietate, nu a avut cel puțin o dată depresie sau nu a fost complexat de nimic, cred că minte”

Mai mult, frumoasa artistă ne-a dezvăluit că a fost criticată pentru formele ei în liceu, mai ales pentru că avea o siluetă atipică. Francisca este sigură că toți românii au trecut prin astfel de clipe, luptându-se cu anxietatea sau complexele:

“Da, era perioada aia bully. Eu am fost cumva o formă atipică pentru Europa, pentru zona asta. Sunt mai familiară cu zona de America Latină. Acolo, dacă te duci, femeile, majoritatea, arată ca mine. Aici s-a promovat o perioadă ideea de a fi skinny și de a avea 1,80 m, picioare lungi și de a fi foarte slabă, 40 de kilograme. Fetele slabe sunt superbe, fetele plinuțe sunt superbe, fetele cu forme rubensiene sunt superbe, deci nu contează, nu ar trebui să fie un standard.

Nu cred că există o femeie frumoasă universal valabil, cred că frumusețea este relativă. Ce e frumos pentru mine s-ar putea să nu îți placă ție și invers. Am suferit o perioadă, dar asta a fost în liceu. Cine e român, născut, crescut în România, și spune că nu suferă de anxietate, nu a avut cel puțin o dată depresie sau nu a fost complexat de nimic, cred că minte sau vrea să ascundă ceva. Normal că am fost, am avut astfel de momente”.

Citește și: Anghel Damian, detalii incredibile din culisele serialului Clanul, sezonul 2: „Împreună cu Lia facem această muncă la patru mâini” VIDEO EXCLUSIV

Nu și-a dorit să scape de forme

Chiar dacă a avut momente în liceu în care a suferit, Francisca nu și-a dorit să scape de formele sale apetisante. Vedeta ne-a explicat că le-a spus medicilor la care a apelat pentru intervenții ușoare să nu cumva să îi modifice șoldurile:

“Nu, niciodată. Ba chiar, am apelat la intervenții ușoare. Mereu când am apelat la chestia asta am avut grijă să spun: “Să nu cumva să îți treacă prin cap să te gândești să îmi iei din șolduri!”. La un moment dat mi-am dorit sâni din propria mea grăsime: “Să nu cumva să îmi iei de la șolduri, că acolo am cel mai mult! Sau de la fund!”. Nu, niciodată. Talia a fost mereu mică la mine, șoldurile le-am avut de la Mama Natură, nu am acum cum să modific și nici nu mi-am dorit chestia asta. Cred că acesta este farmecul meu și fiecare e frumos în felul lui”.

Video: Daniel Bălan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…