Cu cât cresc alocațiile de la 1 ianuarie 2023. Anunț de la Guvern

Cu cât cresc alocațiile de la 1 ianuarie 2023

Cu cât cresc alocațiile de la 1 ianuarie 2023. Alocațiile copiilor ar urma să se majoreze de la 1 ianuarie 2023 cu 5,1%, potrivit unor surse guvernamentale. Creșterea este obligatorie și se face cu un procent calculat pe baza inflației, conform legislației în vigoare. Iată calculele.

Cu cât cresc alocațiile de la 1 ianuarie 2023

În ianuarie 2022, alocația de stat a fost majorată la 600 de lei pentru copiii de până la 2 ani, iar pentru cei cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani este de 243 de lei.

Pe parcursul acestui an, alocația de stat nu va mai suferi modificări, dar potrivit OUG 126/2021, alocațiile vor fi indexate din oficiu cu rata medie anuală a inflației comunicată de INS, începând cu ianuarie 2023.

Astfel, alocațile copiilor vor crește de la 1 ianuaire, anul viitor, cu 30 de lei pentru copiii de până la 2 ani, și cu 12 lei pentru cei cu vârsta între 2 și 18 ani. Așadar, alocațiile de stat vor ajunge la 630 de lei, respectiv 255 de lei.

Ar putea crește salariul minim și pensiile

Nu doar alocațiile sunt cele care ar putea să se majoreze de la 1 inuarie. Coaliția de guvernare are în plan să crească și salariul minim pe economie, dar și pensiile. Discuțiile însă nu au fost finalizate.

Totuși, în privința salariului minim, se ia în calcul creșterea acestuia de la 2.550 cât este în prezent la 3.000 de lei brut.

Premierul României Nicolae Ciucă a fost întrebat ieri despre această posibilitate, și deși a declarat că executivul susține o majorare a salariului minim, nu a putut spune care este cuantumul acesteia.

„Sigur că ne dorim ca salariul minim să crească şi de fiecare dată când am avut această posibilitate am discutat şi despre salarii şi despre pensii. Reprezintă obiectivul nostru, astfel încât să îi sprijinim pe oameni să nu suporte întreaga povară a ceea ce înseamnă creşterea preţurilor şi efectele pe care le produce inflaţia, doar că până nu vom avea o analiză, pe buget, pe cifre concret, nu doresc să fac nicio referire cu privire la cuantumul cu care va creşte salariul minim”, a precizat prim-ministrul.

De asemenea, șeful PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit miercuri despre posibilitatea creșterii pensiilor începând cu luna ianuarie 2023. Însă liderul social-democrat a ridicat o problemă cât se poate de reală: nu este nromal ca pensiile foarte mari să crească tot cu 15 procente ca pensiile mici, unde cuantumul majorării este infim.

„E posibil să găsim şi alte surse să echilibrăm aceste lucruri. Sunt ferm convins că vom lua decizia corectă astfel încât toată lumea în acest moment să fie ajutată”, a declarat miercuri Marcel Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…