M-am îndrăgostit de șeful meu. Și el îmi dă semne că ar fi interesat, dar mi-e frică să dau curs acestei povești

M-am îndrăgostit de șeful meu

Povestea mea e una destul de încâlcită și mi-e greu să-i dau de capăt. Nimic nu a fost ușor în toată viața mea, însă acum chiar simt că am ajuns într-un punct din care nu mai știu cum să ies. M-am îndrăgostit de șeful meu. Știu că și el e interesat, însă problema este că eu nu sunt chiar liberă. Dar nici măritată. Adică sunt într-o relație ajunsă la final pe care nu avem curajul niciunul dintre noi să o oprim.

M-am îndrăgostit de șeful meu

Atât eu cât și soțul meu avem unele probleme de atașament, astfel încât ne e greu să ne eliberăm unul pe celălalt. Asta chiar în condițiile în care noi nu mai stăm împreună. El s-a mutat cu chirie și, chiar dacă știu că are o nouă iubită, nu recunoaște nimic și spune că e singur. Desigur, nu vrea să divorțăm.

Pe de altă parte, și eu am început să pun suflet în povestea asta cu șeful meu și știu că și-ar dori să avem o relație, însă nu am curaj să-i spun – încă soțului meu – că vreau să divorțăm. Mă învârt, astfel, într-un cerc vicios din care nu pot ieși.

Știu, lucrurile par simple din afară. „Spune-i că pleci și gata” sau „poți divorța pentru abandon de familie”. Știu că legal am posibilități, problema se pune emoțional.

Mi-a spus că se simte atras de mine

Tot ce mai lipsea acum era să mă îndrăgostesc. Și nu de oricine, ci chiar de șeful meu. El este unul dintre cei mai râvniți bărbați din companie. Pentru mine e surprinzător să constat că prezint interes pentru el, însă se pare că e atras de mine. Recent am avut o discuție și mi-a spus că se simte atras de mine. El nu știe care este situația cu soțul meu și crede că aș avea o relație extraconjugală. Iar asta, după cum spune el, e incitant. La drept vorbind, și pentru mine ar fi incitant, însă problema este că eu mă îndrăgostesc de el. El este interesat de o relație gen „prietenie cu beneficii”. Mie însă mi-e frică acum că voi suferi, dacă mă voi implica în această poveste. Mi-e frică să-i dau curs, în condițiile în care eu pun suflet.

Tensiunea sexuală dintre noi e foarte mare și mă tem că în momentul în care vom ceda, nu voi mai fi în stare să-mi controlez emoțiile. M-am îndrăgostit de șeful meu și sunt sigură că voi avea de suferitdin cauza asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…