Motivul pentru care Flavia Mihășan a ales să își taie pleoapele. Cum arată după această intervenție

Motivul pentru care Flavia Mihășan a ales să își taie pleoapele

Flavia Mihășan a fost supusă zilele trecute unei intervenții chirurgicale la nivelul feței. Fosta asistentă TV a decis să facă această operație acum, deși își dorea de foarte mult timp. Vezi mai jos motivul pentru care Flavia Mihășan a ales să își taie pleoapele.

Motivul pentru care Flavia Mihășan a ales să își taie pleoapele: „Eu sunt foarte relaxată cu chestiile astea”

La doar câteva luni după ce a devenit mamă pentru a doua oară, Flavia Mihășan a decis să facă o schimbare pe care și-o dorea de mult timp. Flavia Mihășan a mers la chirurgul estetician pentru a-și tăia pleoapele. Intervenția se numește blefaroplastie, iar după aproximativ o săptămână Flavia Mihășan mărturisește că se simte foarte bine și îi place rezultatul.

Flavia Mihășan a ajuns la concluzia că dacă mama este bine automat și copiii sunt bine, motiv pentru care, după mult timp în care s-a dedicat exclusiv celor mici, vedeta a făcut ceva și pentru ea. Fosta asistentă TV susține că nu a avut nicio teamă deoarece are încredere în medici.

”Este o procedură foarte simplă, de blefaroplastie. Eu sunt foarte relaxată cu chestiile astea, pentru că am încredere în medici. Mi-am făcut-o pentru că mi-o doream de mult timp și nu am avut timp până acum să fac chestia asta. E evident, prioritari sunt copiii, așa va fi toată viața. Dacă tu ești bine, și copiii sunt bine, cam asta e concluzia la care am ajuns eu de când sunt mamă”, a declarat Flavia Mihășan pentru spynews.ro.

Cea mai recentă fotografie postată de Flavia Mihășan
Cea mai recentă fotografie postată de Flavia Mihășan

Cât a durat operație și cum se simte Flavia Mihășan: „Durează foarte puțin totul”

Flavia Mihășan și-a tăiat din pleoapa inferioară, țesutul care formează un plin până deasupra genelor. Operația a durat mai puțin de jumătate de oră, iar recuperarea a avut loc în primele zile de la intervenție. Fosta asistentă de la Neatza susține că se simte foarte bine acum.

”A durat 25 de minute operația. Nu e absolut nimic, nu te doare nimic. Nu durează mult nici recuperarea, durează foarte puțin totul, poți să mergi la birou luni, dacă faci intervenția joi sau vineri. E chiar indicat să aplici produse de machiaj”, a mai spus Flavia Mihășan.

Ce spune Flavia Mihășan despre nuntă?

Flavia Mihășan formează un cuplu cu Marius Moldovan de mai bine de patru ani, însă nu s-au căsătorit. Vedeta a declarat că și dacă vor lua decizia să facă marele pas va fi un eveniment restrâns.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…