Alexandru Arșinel a murit. Durere imensă în lumea artistică

alexandru arsinel a murit

Actorul Alexandru Arșinel a murit. Este durere imensă în lumea artistică. Starea celebrului actor se agravase în ultima perioadă și era internat de mai multe zilela Spitalul Universitar din Capitală. Potrivit medicilor, suferea de escare de decubit.

„Domnul Alexandru Arşinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, pentru tratarea unor leziuni de decubit, cauzate de repaosul prelungit la pat”, a transmis unitatea medicală într-un comunicat.

Potrivit reprezentanților spitalului, medicii au decis transferarea actorului la Terapie Intensivă, „având în vedere istoricul medical şi pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă”.

De asemenea, Alexandru Arșinel s-a ma confruntat cu probleme de sănătate grave și în luna august, când a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, în secţia de ATI. Reamintim că actorul a fost operat anul trecut la inimă, iar în urmă cu  9 ani a făcut un transplant renal. De asemenea, Alexandru Arșinel suferea de diabet zaharat şi probleme legate de tensiunea arterială.

S-a mai stins o stea a teatrului românesc

Alexandru Arșinel s-a născut pe 4 iunie 1939, în comuna Dolhasca, jud. Suceava. A avut o carieră impresionantă în lumea filmului și a teatrului românesc. De-a lungul vieții a interpretat zeci de roluri memorabile.

Alexandru Arșinel absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1962, la clasa profesorilor Irina Răchițeanu Șirianu și Ion Olteanu. A început să joace la

Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” şi la Grădina Boema din anul 1967, unde a avut zeci de spectacole cu mii de reprezentații.

Printre acestea se numără „Se caută o vedetă”, de Aurel Felea și Sandi Rudeanu, muzica Temistocle Popa, „Vino să ne vezi diseară”, de Petre Bărbulescu, muzica Gelu Solomonescu, „Aventurile unei umbrele”, de Nell Cobar, muzica Edmond Deda, „Savoy, Savoy”, de Eugen Rotaru și Marius Țeicu, „Sonatul lunii”, de Sașa Georgescu și Puiu Calinescu, „Un băiat de zahăr… ars”, de Harry Negrin şi Puiu Călinescu, „Scandal la Boema”, „Nevestele vesele din Boema”, „Boema, slăbiciunea mea”, „Boema, bucuria mea”, „Artiștii și Boema”, „Stela, stelele și Boema”, „Bună seara, Boema”, „Carré de ași”, “Hohote în Paradis”, „1001 de glume”, toate de Mihai Maximilian şi V.Veselovski, dar și în spectacolele mai recente „Revista Revistelor”, „Nimic despre papagali”, „Ok Melody”, „Comedie pe Titanic”, „Vivat Revista!”, „Hohote în Herăstrău”, potrivit teatrultanase.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…