Prima imagine cu locul în care a fost înmormântată regina Elisabeta a II-a. Cum arată piatra funerară

Prima imagine cu locul în care a fost înmormântată regina Elisabeta a II-a

A fost făcută publică prima imagine cu locul în care a fost înmormântată regina Elisabeta a II-a. După aproximativ o săptămână de la funeraliile celui mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, Palatul Buckingham a publicat o fotografie cu mormântul reginei Elisabeta a II-a.

Prima imagine cu locul în care a fost înmormântată regina Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată la Windsor, alături de soțul, părinții și sora ei. Numele ei a fost inscripționat pe placa de marmură belgiană neagră cu litere aurii. Lângă numele ei apare și numele Reginei Mamă, ducelui de Edinburgh – care a murit în 2021, la vârsta de 99 de ani – și al Regelui George al VI-lea, scrie impact.ro.

Un detaliu iese în evidență de pe placa funerară. Este vorba de un simbol, sculptat între cele două cupluri regale. „Garter Star” (n.r. „Ordinul Jartierei”), cel mai înalt ordin cavaleresc britanic, care a fost instituit în Anglia de către regele Eduard al III-lea.

În aceeași capelă a fost înmormântată și sora reginei, Prințesa Margaret. Aceasta a murit cu o lună înainte de mama reginei, la vârstă de 71 de ani, în anul 2002. Familia regală Windsor este reunită pentru totdeauna.

Locul în care a fost înmormântată regina Elisabeta a II-a
Locul în care a fost înmormântată regina Elisabeta a II-a

Când poate fi vizitat mormântul reginei Elisabeta a II-a

Mormântul Reginei Elisabeta a II-a va putea fi vizitat de public începând de joi, 29 septembrie. Pentru a putea face asta este necesară achiziționarea unui bilet pentru turul castelului Windsor.

De ce a fost înmormântată regina Elisabeta a II-a în sicriu de plumb

Sicriul Reginei Elisabeta este fabricat din aceleași materiale ca cel al soțului ei, prințul Philip. Este făcut din stejar englezesc, dublat cu plumb, iar mânerele și capacul sunt din alamă. Sicriul a fost construit în urmă cu aproximativ 30 de ani, alături de cel al ducelui de Edinburgh. Folosirea metalului ajută la conservare, prevenind acumularea aerului și a umidității.

Regina Elisabeta a II-a a murit pe 8 septembrie 2022

Regina Elisabeta a II-a a murit pe data de 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Ea a fost monarhul cu cea mai lungă domnie, de 70 de ani. În luna iunie a avut loc Jubileul de Platină al acesteia.

Cât au costat funeraliile reginei Elisabeta? Pentru a ne face o idee cât au costat funeraliile Reginei Elisabeta putem privi la ultimele astfel de ceremonii. Spre exemplu, în 2002, funeraliile Reginei Mamă Elisabeta au costat aproximativ 6,1 milioane de euro. Iar pentru cele ale Prințesei Diana, din 1997, guvernul britanic a cheltuit 5,7 milioane de euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…