De ce Regina Elisabeta a II-a și soțul ei dormeau în camere separate. Detalii știute doar de apropiații Familiei Regale

De ce dormeau Regina Elisabeta a II-a și soțul ei în camere separate

De ce dormeau Regina Elisabeta a II-a și soțul ei în camere separate. După decesul reginei Elisabeta, veșnicia îi aduce din nou împreună pe suverană și pe soțul ei, prințul Philip. Cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste, fiind căsătoriți timp de 73 de ani. Însă ceea ce puțină lume cunoaște este faptul că deși relația lor a fost bazată pe dragoste reciprocă, regina și soțul ei dormeau în camere separate. Iată care este explicația.

De ce dormeau Regina Elisabeta a II-a și soțul ei în camere separate

Prințul Philip s-a stins din viață în aprilie 2021, la vârsta de 99 de ani, iar soția sa, regina Elisabeta, a trecut la cele veșnice pe 8 septembrie 2022.

Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în 1934, când fosta suverană avea 8 ani, iar Philip 13.

De la acel moment a trecut mai bine de un deceniu până să se căsătorească. Astfel că, în vara lui 1946, îndrăgostiți fiind de mai multă vreme, prințul Philip îi cere regelui George al VI-lea mâna fiicei sale, cea care peste 6 ani avea să devină regină în urma decesului regelui.

Cuplul a întârziat să-și facă publică logodna până la momentul în care prințesa a împlinit 21 de ani. Ceremonia religioasă a avut loc la Catedrala Westminster Abbey din Londra în prezența a peste 2.500 de invitați.

Cuplul are patru copii: trei băieți – regele Charles al III-lea, prințul Andrew, prințul Edward – și o fată – prințesa Anne.

Charles, cel care a devenit monarh după moartea mamei sale, a fost primul dintre cei născuți, venind pe lume la 14 noiembrie 1948. Doi ani mai târziu, pe 15 august, se naște al doilea copil al cuplului regal, prințesa Anne. În 1952 Elisabeta devine Regină, iar Filip devine Ducele de Edinburgh.

Motivul pentru care Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip au făcut această alegere

Opt ani mai târziu, vine pe lume prințul Andrew, iar în 1964 se naște prințul Edward.

În 2007, regina Elisabeta a II-a și prințul Philip au serbat nunta de diament, iar la finalul anului 2020 cei doi au împlinit 73 de ani de căsnicie.

Chiar dacă au trăit o poveste de dragoste extrem de frumoasă, regina Elisabeta a II-a și prințul Philip se pare că au dormit mereu separați. Motivul ar fi o tradiție respectată de cuplurile regale și numai.

„În Anglia, Clasa superioară a avut întotdeauna dormitoare separate. Nu vrei să fii deranjat de sforăit sau de cineva care dă din picioare. Iar când te simți confortabil, îți împarți camera. Este minunat să poți alege”- afirma scriitoarea Sally Bedell Smith în biografia despre regină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…