Ce sărbătoare este pe 15 septembrie. Ce mare sfânt este prăznuit astăzi

Ce sărbătoare este pe 15 septembrie

Ce sărbătoare este pe 15 septembrie. Creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Ierarhi Iosif și Visarion. În tradiția populară acești sfinți sunt considerați făcători de minuni.

Ce sărbătoare este pe 15 septembrie

Sfinții Ierarhi Iosif și Visarion sunt prăznuiți în Biserica Ortodoxă în data de 15 septembrie. Această zi este marcată cu cruce neagră în calendarul ortodox.

Cine a fost Sfântul Iosif de la Partoș

La vârsta de 15 ani Sfântul Iosif a intrat în mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida. A locuit timp de cinci ani în mănăstire și apoi a plecat la Muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator. Acolo s-a călugărit și a primit numele de Iosif.

Se spune că Sfântul Iosif cel nou de la Partoș a făcut mai multe minuni de-a lungul vieții sale. Conform tradiției creștine, Iosif a avut harul de a vindeca bolnavii, epileptici, ologii şi ciungii, prin simpla atingere. Acesta își punea mâinile pe capetele celor aflați în suferință și avea puterea de a-i scăpa de boli. Cu harul său divin, Sfântul Iosif a devenit mitropolitul Timişoarei.

Cât timp a fost mitropolit, a reuşit să stingă un incendiu prin rugăciuni. Flăcările nu au putut să să fie oprite de pompieri timp de o săptămână, de aceea incendiul a distrus aproape toată de vest a oraşului Timișoara. După trei zile de rugăciuni, se spune că Dumnezeu l-a ascultat pe Sfântul Iosif. Astfel a trimis o ploaie puternică și flăcările au fost stinse.

Totodată, la cererea Ministerului de Interne din anul 1997, Sfântul Sinod a aprobat ca Sfântul Iosif să fie numit patron al pompierilor.

Sfântul Iosif este slăvit pentru că a salvat de incendiu o parte din orașul Timişoara. În cinstea sa este închinat și un acatist:

„Ca să arăţi marea ta milostivire pentru turma ta şi râvna ta pentru slobozirea ei din toate nevoile ce o împresurau, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timisoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia focului, scăpând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaie năpraznică, pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului”.

Cine a fost Sfântul Ierarh Visarion

Sfântul Ierarh Visarion s-a născut în satul Pili din Tesalia Greciei, în anul 1490. Este cunoscut ca fiu al unor părinţi foarte credincioși. La 10 ani a plecat la Trikala. Aici a fost primit ca ucenic al arhiepiscopului Marcu al Larisei.

Conform tradiției, se spune că Moaştele Sfântului Visarion sunt făcătoare de minuni. Capul Sfântului Visarion sunt păstrate și în prezent în Mănăstirea zidită de el la Dusicon. În timpul unor epidemii de ciumă care au avut loc în secolul al XVIII-lea, moaştele Sfântului Visarion au fost aduse de două ori în Ţara Românească, pentru a potoli ciuma.

Citește și când sunt moșii de toamnă 2022. Tradiții, obiceiuri și superstiții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…