Cu ce se ocupă fostul principe Nicolae în România. „Este al treilea sezon de când am început această activitate”

Ce activitate are fostul principe Nicolae

Fostul principe Nicolae locuiește de 10 ani în România, deși el s-a născut în Elveția. Aici susține că este acasă și are propriile sale activitate, ocupându-și o mare parte din timp muncind.

Cu ce se ocupă fostul principe Nicolae în România: „Noi prețuim tradițiile și tezaurul românesc”

Fostul principe Nicolae susține că principala activitate este despre familie și asociația caritabilă pe care el și soția sa o au. Aceștia promovează branduri românești, portul tradițional al țării noastre, dar și lucrurile care se fac aici, în diferite zone.

„Activitatea noastră este focusată pe familie și asociația noastră caritabilă, unde avem proiecte în domeniul educației și al mediului. Pe lângă acest fapt, noi prețuim tradițiile și tezaurul românesc, promovând brandurile românești, portul tradițional, istoria și lucrurile minunate făcute la noi în țară. Proiectele Asociației Principele Nicolae sunt „Codrii de Mâine”, care are ca scop plantarea unui milion de arbori în zone afectate de alunecări de teren, și „Istoria Regalității în Școli”, prin care vizitez școli și licee din România și mă întâlnesc cu tineri pentru a le povesti un capitol important din istoria acestei țări”, a spus fostul principe Nicolae pentru okmagazine.ro.

Ce altă activitate are fostul principe Nicolae: „Este al treilea sezon de când am început această activitate”

Fostul principe Nicolae a început în urmă cu trei ani să se ocupe și de apicultură. Acesta mărturisește că a întâlnit foarte mulți apicultori în țară, astfel că a devenit curios să vadă cum este acest domeniu. Între timp a devenit o pasiune și pentru el și abia așteaptă recolta de anul acesta.

„Este al treilea sezon de când am început această activitate și am învățat foarte mult pe parcurs, cunoscând importanța albinelor. Faptul că am întâlnit foarte mulți apicultori în călătoriile mele prin România mi-a stârnit o curiozitate și am început să cercetez și să pun întrebări și așa s-a născut o nouă pasiune. Abia aștept recolta din acest an”, a mai spus el pentru sursa citată.

Nicolae este căsătorit cu Alina-Maria și au împreună două fetițe. Primul lor copil s-a născut în toamna anului 2020 și poartă numele celebrei Regina Maria, soția regelui Ferdinand I.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…