Se spune că atunci când vine un copil pe lume e o binecuvântare. Copiii sunt darul lui Dumnezeu pentru părinți. Dar ce ne facem când acei părinți nu sunt pregătiți să primească acest dar? Subiectul este unul extrem de sensibil și nu aș vrea să deschid o cutie a Pandorei. Și ca să evit orice discuție pe această temă, am început să iau anticoncepționale. Problema este că iubitului meu nu i-am spus, pentru că el își dorește foarte mult un copil.
Din păcate, eu încă nu mă simt pregătită pentru a fi mamă. Și nu e vorba despre faptul că vreau întâi carieră sau vreau întâi să am o casă sau ce să-i ofer. În realitate, toate acestea le-am realizat deja. Chiar aș avea ce să-i ofer copilului meu. Dar sufletește nu sunt pregăită. Nu simt că psihic aș face față unei asemenea provocări.
În mintea mea, atunci când primești acest dar de la Dumnezeu, trebuie să-i poți face față. Nu e un simplu dar. E și o probă, o încercare pe care trebuie să o poți trece cu brio. Și mai grav este că dacă tu nu treci această probă, acel copil va suferi mai mult decît tine, ca părinte. Și tocmai asta mă sperie.
Am început să iau anticoncepționale fără ca iubitul meu să știe
Nu știu cât de pregătit se simte iubitul meu să devină tată. Probabil că el se gândește doar la ideea de a fi tată, fără să realizeze cu ce obligații vine acest titlu. Nu vreau să spun că e superficial. Cred doar că nu are suficientă experiență de viață pentru a realiza asta. Și nu mă miră, pentru că iubitul meu are doar 24 de ani, adică cu opt ani mai puțin ca mine. Știu că eu ar trebui să fiu cea care să-și dorească, dar pur și simplu mă sperie ideea. E prea mult pentru mine. El deja visează că îi vom amenaja o cameră celui mic și că va merge cu el la plimbare în parc. Crede că asta îl va face să se simtă împlinit ca bărbat. E posibil, dar mă gândesc că poate și diferența de vârstă dintre noi mă împiedică să mă simt pregătită pentru a deveni mamă. Pur și simplu nu simt că e momentul. Sau persoana potrivită care să fie tatăl copilului meu.
Mă simt vinovată față de el
Dincolo de asta, acum am început să am sentimente de vinvăție și pentru faptul că am început să iau anticoncepționale fără ca iubitul meu să știe.
Probabil că dacă ar afla, s-ar simți ofensat de faptul că nu i-am spus. Sau că nici măcar nu am discutat despre asta cu el. Dar mi-e frică să-i spun, când îl văd atât de entuziasmat de ideea de a avea un copil. Acum nu știu cum să ies din situația asta. Cum să-i spun că nu mă simt pregătită se devin mamă, fără să-l fac pe el să se simtă ofensat.
