Elena Băsescu, de nerecunoscut. Fiica fostului președinte a trecut printr-o transformare radicală

Elena Băsescu, de nerecunoscut

Elena Băsescu este din ce în ce mai schimbată! Pe lângă faptul că vedeta merge des la sală și are o siluetă de invidiat, cele mai recente imagini cu ea arată că a mers din nou și la estetician.

Elena Băsescu, de nerecunoscut! Ce intervenții și-ar fi făcut fata cea mică a lui Traian Băsescu

Elena Băsescu, în vârstă de 42 de ani, a fost dintotdeauna atentă la felul în care arată. Vedeta a fost surprinsă de multe ori la clinicile de înfrumusețare, acolo unde își făcea cele mai inovative proceduri estetice. Cele mai recente imagini cu ea o arată complet schimbată. Potrivit click.ro, Elena Băsescu a apelat la injecții cu botox și acid hialuronic, trăsăturile feței și volumul buzelor fiind vizibil modificate.

Ce intervenții estetice are Elena Băsescu. Cum s-a schimbat de-a lungul timpului

Elena Băsescu și-a făcut de-a lungul timpului mai multe intervenții estetice. Și-a operat nasul, și-a injectat colagen în buze și și-a tatuat sprâncenele. Toate acestea ar fi condus-o pe Elena Băsescu spre o dependență de intervenții. Potrivit sursei citate, fiica cea mică a lui Traian Băsescu ar fi făcut o intervenție și la nivelul pomeților, acolo unde și-a injectat diverse substanțe pentru a-i contura. De menționat este faptul că Elena Băsescu a slăbit mult în ultima perioadă.

Elena Băsescu
Elena Băsescu

Elena Băsescu, mamă a trei copii: „Noi, femeile, suntem făcute să naștem”

Elena Băsescu are trei copii, cu doi bărbați. Pe Sofia și pe Traian, 8 ani și 6 luni, respectiv 7 ani, din relația cu Bogdan Ionescu, iar pe Anastasia, de 3 ani și 9 luni, din relația cu Cătălin Tomată.

“Nu mi se pare așa greu. Până la urmă, noi, femeile, suntem făcute să naștem, să aducem viață pe pământ, să-i îngrijim”, a spus ea în cadrul unei emisiuni TV despre faptul că are grijă singură de cei trei micuți.

Recent, Elena Băsescu a fost alături de cei trei copii în vacanță în Suceava, acolo unde au descoperit tradițiile oamenilor din zonă. S-au bucurat de aer curat și de liniște și au vizitat biserici și mănăstiri. De asemenea, cei patru au încercat și portul tradițional din zona respectivă și s-au și fotografiat pentru a păstra amintire aceste momente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…