Ce salariu trebuie să ai pentru Prima Casă 2022 (Noua Casă). Condițiile necesare

Ce salariu trebuie sa ai pentru Prima Casa 2022 (Noua Casa)

Ce salariu trebuie să ai pentru Prima Casă 2022 (Noua Casă). Programul guvernamental Noua Casă reprezintă una dintre cele mai la îndemână modalități pentru tineri de a-și achiziționa o locuință, printr-un împrumut garantat de stat. Există însă anumite condiții care trebuie îndeplinite dacă îți dorești să achiziționezi o locuință prin acest program. Una dintre ele se referă la salariul pe care îl are persoana care aplică.

Ce salariu trebuie să ai pentru Prima Casă 2022 (Noua Casă)

În ultimii ani, piața imobiliară din România a explodat și cu toate că ne aflăm în plină criză, prețurile locuințelor nu dau semne că vor coborî pre curând, potrivit specialiștilor. La dezvoltarea sectorului imobiliar au cotribuit din plin programele guvernamentale Prima Casă și Noua Casă. Denumirea de „Prima Casă” a fost schimbată începând cu luna august 2020, și s-a transformat în „Noua Casă”. Pe lângă nume, au fost schimbate și câteva condiții de accesare a creditului.

Astfel, pentru a beneficia de programul Noua Casă trebuie să îndeplinești următoarele criterii:

  • să fii cetățean român;
  • să nu ai în proprietate cu soțul/soția ori alte persoane o locuință individuală sau în comun mai mare de 50 mp, cu excepția locuințelor primite drept moștenire;
  • să poți achita 5-15%, în funcție de caz, din valoarea locuinței ce urmează a fi cumpărată;
  • să nu ai în derulare alt credit ipotecar sau să fi accesat un credit prin programul Prima Casă în trecut;
  • să cumperi o locuință finalizată sau să ai în plan să construiești o locuință cu împrumutul acordat;
  • să achiți avansul minim și să constitui un depozit colateral egal cu valoarea dobânzii datorate pe o perioadă de trei luni.

De asemenea, locuința pe care o vei achiziționa trebuie să fie încadrată într-una din clasele de eficiență energetică A, B sau C. În plus, nu poți vinde noua locuință în primii cinci ani după achiziție.

Ce avans trebuie să plătești pentru Prima Casă 2022

Pentru a accesa programul,, vei avea nevoie de avansul minim obligatoriu și de o sumă care va fi blocată într-un depozit colateral. Aceasta reprezintă o garanție pentru acordarea creditului (echivalent a trei rate de dobândă) și va rămâne blocată până la rambursarea integrală a creditului.

Avansul pentru o locuință variază în funcție de prețul acesteia și se calculează astfel:

  • pentru o locuință care nu va depăși suma maximă de 70.000 de euro, avansul va fi de 5%;
  • pentru o locuință care nu va depăși suma maximă de 140.000 de euro, avansul beneficiarului va fi de 15%.

Condiții salariale Prima Casă 2022

În ceea ce privește condițiile salariale, persoana care vrea să cumpere o locuință prin programul guvernamental Noua Casă, în primul rând trebuie să facă dovada că are un venit lunar stabil.

După modficarea programului, în 2020, jurnaliștii de la Hotnews au făcut câteva simulări pentru mai multe tipuri de locuințe cu un DAE de 4,72%.

În cazul creditelor de până la 70.000 euro (calculat în lei la cursul valutar de la acea vreme) dacă avansul este de 5%, înseamnă că la un apartament de de 70.000 euro luat pe 20 de ani, rata ar fi fost atunci de aproximativ 2.074 lei. În această situație, salariul minim acceptat era de 4600 lei.

Dacă împrumutul este luat pentru o perioadă de 25 de ani, rata ar fi fost de circa 1830 lei, iar venitul minim net de 4066 lei. Iar în cazul unui împrumut pe o perioadă de 30 de ani, rata cobora la 1673 lei, la un venim minim acceptat de 3717 lei.

Așadar, persoanele care câștigă un venit echivalent cu salariul minim pe economie își pot achiziționat un apartament prin programul Noua Casă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…