Ce face și cum arată acum Ana, fosta soție a lui Alex Velea. De nerecunoscut!

Fosta soție a lui Alex Velea

Alex Velea și Ana au divorțat în anul 2014, luând pe toată lumea prin surprindere cu despărțirea lor. Imediat după ce au pus punct relației, Ana a plecat din România și s-a mutat în Marea Britanie.

Ce face și cum arată acum Ana, fost soție a lui Alex Velea

Ana, fosta soție a lui Alex Velea, a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, specializarea Psihiatrie, în anul 2016. Imediat și-a și deschis primul cabinet de psihiatrie în București, în 2019. Ulterior însă, Ana a plecat din țară.

Ana a decis să se mute în Marea Britanie, acolo unde doi dintre frații săi locuiesc. Potrivit apropiaților Anei, aceasta este medic al organizației National Health Service (NHS), serviciul național de sănătate englez. Acesta fiind unul dintre cele patru sisteme finanțate public în Marea Britanie. De asemenea, Ana este implicată în proiecte umanitare pentru zonele mai puțin favorizate din Africa, scrie newscaffe.ro.

Ana, fosta soție a lui Alex Velea
Ana, fosta soție a lui Alex Velea

Ce spunea Alex Velea despre fosta soție

Alex Velea susținea că în prima căsnicie nu simțea că avea familia pe care și-o dorea. Lucrurile s-au schimbat însă atunci când a întâlnit-o pe Antonia, alături de care are acum doi copii.

„Acum câțiva ani am avut o perioada în care nu mă regăseam, când eram căsătorit cu Ana, de aceea nu a funcționat căsnicia. Nu eram Alex Velea pe care l-au crescut părinții mei. S-a întâmplat înainte să o cunosc pe Antonia. Nici cu familia mea nu vorbeam, că nu mă simțeam eu mândru. Îmi doream o familie de care nu aveam parte, am format-o alături de Antonia, ea mi-a dat ceea ce mi-am dorit”, declara Alex Velea într-un interviu.

Ce spune Alex Velea despre căsătoria cu Antonia

Alex Velea a dezvăluit în exclusivitate pentru ego.ro că vor face și nuntă, însă atunci când situația o să le permită. El și Antonia își doresc foarte mult să facă cununia religioasă.

„E pandemie, după care război. Trăim o perioadă dificilă. O să ne căsătorim, cu siguranță. Nu un act consolidează și mai mult relația noastră, nu asta contează atât de mult. Da, în fața Domnului, să mergem în biserică, asta îmi doresc, să ne jurăm iubire veșnică. O să facem lucrul acesta atunci când o să ne permită situația”, a spus Alex Velea pentru Ego.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…