Oana Roman, emoționată până la lacrimi la balul de absolvire al fiicei sale. Isabela a terminat clasa a IV-a și a strălucit ca o adevărată domnișoară

Oana Roman

Isabela, fiica Oanei Roman, a fost protagonista unei zile speciale pe 12 iunie, când a sărbătorit absolvirea clasei a IV-a. Evenimentul a fost încărcat de emoție, iar Oana Roman a fost vizibil impresionată de cât de repede a crescut fiica ei. La banchetul de final de ciclu primar, Isabela a impresionat prin eleganță și maturitate, ținând un discurs emoționant și dedicând o poezie învățătoarei sale. Această etapă marchează un nou început pentru Isabela, care urmează să pășească în gimnaziu, iar familia ei se pregătește deja pentru vacanța de vară.

O apariție elegantă și un moment plin de emoție

Isabela a terminat clasa a IV-a și s-a transformat într-o adevărată domnișoară. După ce a fost mutată în clasa a III-a la o școală privată, unde s-a adaptat foarte bine, Isa a raditat de fericire în ziua banchetului. La eveniment, ea a purtat o rochie verde pal, vaporoasă, care i-a pus în valoare eleganța și maturitatea. Părul a fost aranjat cu grijă, iar machiajul discret i-a completat perfect ținuta. Oana Roman a fost prezentă la banchet, vizibil emoționată pe tot parcursul serii. Emoțiile mamei au ajuns la cote maxime când a realizat cât de mare și responsabilă a devenit fiica ei.

„Isabela a avut azi banchetul de final de clasa a IV-a. Eu am jelit de emoție și de drag. Fata mea e mare și deja a devenit o domnișoară. E bună, blândă și empatică. E responsabilă și cuminte. E minunăția mea. Urmează gimnaziul și ani mai grei de școală, dar am mare încredere în ea. Te iubește mami mult de tot. Mulțumim profesorilor și d-nei învățătoare de la @scoala.smartkids Isa a ajuns aici în clasa a 3 a într-un moment greu pe plan personal și toți au ajutat o să se integreze și să fie bine.”, a scris vedeta pe Instagram.

Discursul Isabelei și recunoștința față de învățătoare

În timpul petrecerii de absolvire, Isabela a ținut un discurs plin de emoție și recunoștință. Ea a avut numai cuvinte frumoase pentru învățătoarea care a sprijinit-o și a ajutat-o să se integreze într-un moment dificil. În plus, Isabela i-a dedicat acesteia o poezie, gest ce a impresionat pe toată lumea prezentă la eveniment.

Planuri pentru vacanță și viața de zi cu zi

Deși mai este o săptămână până la finalul anului școlar, Oana Roman și fiica sa au făcut deja planuri pentru vacanța de vară. Imediat după încheierea școlii, mama și fiica vor pleca la Nisa, orașul preferat al Oanei.

„Am luat biletele, mergem la prietenele mele la Cannes. Isa ia vacanță pe 20 iunie și pe 21 am plecat. O să mă mut la un moment dat la Nisa, dar Isa e prea legată acum aici. Probabil că pensia mea va fi acolo. Isa a crescut, a început să se fardeze. Acum venim de la înot și de aceea nu are machiaj pe față. În rest, e cuminte. E un copil foarte bun”, a declarat vedeta.

În viața de zi cu zi, Oana își ia fiica cu ea și la diverse evenimente mondene, ajutând-o astfel să se familiarizeze cu lumea din jurul său într-un mod plăcut și relaxat.

O mamă mândră și încrezătoare

Oana Roman a mărturisit recent că se consideră norocoasă, în ciuda provocărilor prin care a trecut

„Mă consider o norocoasă, per total, cu toate minusurile, problemele, neajunsurile, momentele grele. M-am născut într-o familie extraordinară, am avut o mamă și am un tată extraordinari. Nu vorbim de vreo moștenire apărută de nu știu unde sau vreo prinț pe cal alb, dar am avut multe privilegii în viața aceasta”, declara ea pentru Click!.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…