Andrew Barabancea, după infarctul suferit la 24 de ani: „Gata țigări, cafea, nici măcar alcool ocazional”

Andrew Barabancea

Andrew Barabancea, fiul sopranei Ozana Barabancea, a vorbit pentru prima dată după ce a trecut printr-un moment dificil: la doar 24 de ani, a suferit un infarct și a fost operat de urgență. Tânărul se află încă internat la Terapie Intensivă, în Spitalul Floreasca, dar spune că se simte mai bine. În urma acestei experiențe, Andrew a decis să își schimbe complet stilul de viață, recunoscând că până acum s-a concentrat excesiv pe muncă și a ignorat semnalele pe care i le trimitea organismul.

Cum a început totul: dureri puternice și intervenție de urgență

Andrew a povestit că totul a început în toiul nopții, când s-a trezit brusc din somn cu dureri mari în piept.

„Eram acasă, mă luptam deja cu o infecție în gât. M-am trezit la 4-5 dimineața cu dureri masive în piept, am chemat salvarea, au venit două mașini până la urmă, șocați. Nu au vrut să îmi zică ce este pentru că nu voiau să mă panicheze. Am ajuns la Urgențe, m-au băgat direct în operație, iar de atunci în Terapie Intensivă. Recuperarea merge bine, stau sub supraveghere, medicii și asistentele de la Floreasca au grijă foarte bine de mine. Acum mă simt stabil, binișor, am momente și momente”, a spus Andrew Barabancea într-un interviu pentru SpyNews.

Planuri noi după infarct: „Tot stilul de viață se schimbă”

Experiența trăită l-a determinat pe Andrew să facă o schimbare radicală în viața sa. El spune că va renunța la toate obiceiurile care i-ar putea afecta sănătatea, dar și că își va face mai mult timp pentru el.

„Lecția importantă din toată situația asta este că trebuie să te pui pe tine pe primul loc, să înveți să zici și  ‘nu’, trebuie să te bucuri și de roadele muncii tale, nu să muncești încontinuu. Ce voi schimba? Tot stilul de viață. Gata țigări, cafea, nici măcar alcool ocazional. Voi integra în programul meu odihnă și, cel mai probabil, câte o plecare din țară în fiecare lună. Sunt pozitiv și știu că tot ce s-a întâmplat s-a întâmplat înspre binele meu. Dumnezeu e acolo sus și mă iubește mult”, a declarat tânărul.

Mesajul Ozanei Barabancea: „Să fiți atenți la cât de solicitați sunteți”

Ozana Barabancea a transmis și ea un mesaj emoționant legat de starea fiului său. Artista a mulțumit celor care i-au fost alături și a atras atenția asupra riscului epuizării cauzate de muncă și stres.

„Vă mulțumesc pentru mesajele pe care mi le-ați trimis. Vreau să vă spun că Andrew, fiul meu, este pe mâini foarte bune, este îngrijit, are specialiști și doctori extraordinar de experimentați și vreau să vă spun că mai multe amănunte o să primiți despre el luni, la concertul meu. Deși nu va participa fizic, sunt convinsă că va fi alături de noi, de mine și de sora lui care va concerta alături de mine”, a spus artista într-un live.

Vedeta a subliniat importanța echilibrului între muncă și momentele de pauză:

„Să fiți atenți la cât de solicitați sunteți. Să nu vă epuizați, să aveți și timpul vostru pentru voi… Ar fi minunat să ne păstrăm un pic de timp și pentru noi și pentru liniștea noastră. Acum, probabil că este un moment de resetare pentru Andrew.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…